Constanța. Atacul armat a avut loc în centrul orașului, pe una dintre cele mai circulate străzi. Un bărbat înarmat a intrat într-o curte și l-a împușcat pe proprietar. Victima s-a ales cu răni la nivelul feței și a primit îngrijiri medicale.
Atac armat în Constanța
Conform primelor date, făptașul a intrat cu fața acoperită în curtea unor constănțeni și a tras cu arma. Ulterior, acesta a fugit de la locul faptei. Pe imaginile ridicate de oamenii legii, se vede cum atacatorul fuge pe stradă, la scurt timp după ce a tras asupra proprietarului casei.
Scenele terifiante au avut loc pe strada Ion Adam, zona Tomis ll. În casa respectivă locuiește o bătrână de 97 de ani și fiul acesteia, care are 70 de ani.
Victima a fost rănită
Potrivit unor surse din anchetă, făptașul ar fi intrat în locuința greșită, având în vedere că vizavi locuiește un interlop. Atacul a avut loc în jurul orei prânzului.
„La data de 13 august a.c., în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns în curtea locuinței unei alte persoane, având un pistol (posibil cu bile) și ar fi tras asupra proprietarului, apoi ar fi părăsit zona”, conform polițiștilor constănțeni.
Atac cu arma în Constanța. Făptașul este căutat de oamenii legii
În urma atacului, bărbatul în vârstă de 70 de ani s-a ales cu răni în zona feței. Acesta a primit îngrijiri medicale și se află în afara oricărui pericol.
Polițiștii constănțeni sunt în alertă și îl caută pe atacator. Acesta a reușit să pătrundă pe proprietatea din Tomis ll cu fața acoperită. Pentru identificarea atacatorului au fost mobilizați și agenții din cadrul
Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu și Serviciului Criminalistic.
Oamenii legii urmează să stabilească ce tip de armă a folosit făptașul.