Mai mulţi oameni aflaţi în zona ecluzei de la Ovidiu au fost martorii unei morţi oribile.
Şoferul unui excavator a murit joi seară după ce a căzut cu utilajul în Canalul Poarta Albă - Midia Năvodari, în zona ecluzei de la Ovidiu. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" au fost chemaţi să intervină joi în jurul orei 16:00, dar nu s-a mai putut face nimic pentru victimă.
După aproximativ 40 de minute, scafandrii au găsit trupul neînsufleţit al conducătorului utilajului, un bărbat de aproximativ 50 de ani, care rămăsese în cabina utilajului la 5 metri sub apă.
Cadre medicale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă au încercat să resusciteze victima, dar fără efect. Trupul neînsufleţit este la morgă pentru efectuarea necropsiei.