Un autocar cu turişti ucrainieni s-a răsturnat la Brăila. Un pasager e în stare gravă
- Ana-Maria Adamoae
- 29 august 2012, 09:06
O persoană a fost rănită grav, iar alte patru au suferit răni uşoare după ce un autocar în care se aflau 59 de turişti ucrainieni s-a răsturnat în judeţul Brăila.
Accidentul s-a produs după ce şoferul pierdut controlul autovehiculului într-o curbă periculoasă, în apropierea localităţii Măxineni. Şoferul autocarului are o plagă la cap. La faţa locului s-au deplasat mai multe ambulanţe şi pompieri. Autocarul se îndrepta spre Bulgaria. Şeful Poliţiei Rutiere, Bogdan Zotui, a declarat că şoferul autocarului i-a spus că a tras de volan dreapta ceva mai mult, întrucât a văzut un TIR care venea din faţă şi a vrut să evite un eventual impact, potrivit RADOR. Victimele au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean din Brăila pentru îngrijiri. În cursul zilei de astăzi, un alt autocar va prelua turiştii, urmând să-şi continue drumul spre Bulgaria.