Un asteroid cât un autobuz a trecut aproape de Pământ. "Coliziunea a fost evitată cu puțin"
- Luciana Pop
- 28 ianuarie 2012, 20:09
Un asteroid de dimensiunea unui autobuz a trecut ieri aproape de Terra, anunță specialiștii.
Potrivit Minor Planet Center, un organism care urmăreşte obiecte din sistemul solar, asteroidul măsura între şase şi 19 metri în diametru. Denumit 2012 BX34, având dimensiunea unui autobuz, asteroidul a trecut la aproximativ 59.044 kilometri de Terra, o distanţă mult mai mică decât cea la care Luna orbitează în jurul planetei noastre (aproximativ 386.000 de kilometri), au anunțat astronomii de la NASA, conform yahoo.com. Obiectul a apărut brusc miercuri în câmpul de observaţie al unui telesop din Arizona (sud-vest).
Potrivit directorului asociat al Minor Planet Center, Gareth Williams, asteroidul s-a apropiat ieri, la ora 15.00 GMT (17, ora României), la 60.000 de kilometri de Terra, iar o coliziune "a fost evitată cu puţin". Specialiștii de la NASA și alți astronomi monitorizează cu regularitate cerul pentru a identifica asteroizii care ar putea constitui un pericol la adresa Pământului. Experţii estimează că asteroizii care au un diametru de 140 de metri pot provoca un dezastru masiv în jurul zonei de impact, dar pentru un dezastru planetar este nevoie de asteroizi cu diametrul mai mare. Cel mai recent eveniment de acest gen a avut loc anul trecut, în noiembrie, când un asteroid uriaș, cu diametrul de 400 de metri, a trecut pe lângă Terra. <iframe width="560" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/u2VocSwFSlI" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>