Un apropiat al lui Putin avertizează Statele Unite să nu exercite presiuni în sprijinul unei instanțe pentru judecarea crimelor de război

Un apropiat al lui Putin avertizează Statele Unite să nu exercite presiuni în sprijinul unei instanțe pentru judecarea crimelor de războiSursa foto: Dreamstime.com

Dmitri Medvedev a acuzat Statele Unite că provoacă „haos și distrugeri la nivel mondial”

Miercuri, un important oficial al Kremlinului a avertizat Statele Unite că asupra lor s-ar putea abate „mânia lui Dumnezeu” dacă vor continua să pledeze pentru înființarea unei instanțe internaționale care să investigheze acțiunile Rusiei din Ucraina, iar președintele camerei inferioare a parlamentului rus a cerut Washingtonului să nu uite că pe vremuri Alaska aparținea Rusiei, scrie Politico.

Dmitri Medvedev, secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei prezidat de președintele Vladimir Putin, a blamat Statele Unite pentru ceea ce, în opinia sa, ar fi eforturile lor de „a provoca haos și distrugeri la nivel mondial de dragul unei așa-zise ‚adevărate democrații’”.

„Încă de pe vremea subjugării populației indienilor băștinași, întreaga istoria a SUA nu reprezintă decât o serie de războaie sângeroase”, se arată în diatriba lansată de Medvedev pe Telegram, el amintind totodată bombardamentul nuclear al SUA în Japonia din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și războiul din Vietnam. „A fost oare cineva tras la răspundere pentru acele crime? A condamnat vreun tribunal marea de sânge creată de SUA acolo?”

Ripostând în urma apelurilor sprijite de SUA în vederea înființării unui tribunal internațional care să judece eventualele crime de război comise de Rusia în Ucraina, Medvedev a respins asemenea demersuri, considerându-le drept o tentativă a SUA „de a-i judeca pe alții în timp ce această țară rămâne imună în fața oricărui proces”.

Cu Rusia n-o să le meargă, iar ei știu bine asta”, a conchis Medvedev. „Este și motivul pentru care acești câini ticăloși ai războiului latră într-un mod atât de dezgustător”.

„Statele Unite și măscăricii lor de nimic trebuie să-și amintească cuvintele Bibliei ‚Nu judeca, și atunci nu vei fi judecat... astfel încât marea zi a mâniei Sale nu se va abătea într-o zi asupra căminelor lor’, a scris Medvedev, făcând aluzie la Apocalipsă.

El a subliniat că „ideea pedepsirii unei țări printr-o puternică forță nucleară este absurdă și, în cele dn urmă, ar reprezenta o amnințare la însăși existența omenirii”.

Avertismentul survine după o serie de declarații dure din partea lui Putin și a oficialilor săi, care au amintit arsenalul nuclear rusesc pentru a avertiza Occidentul să nu se amestece în operațiunile Moscovei din Ucraina.

Medvedev, care a fost președinte al Rusiei în perioada 2008 – 2014, când Putin a trecut pe funcția de premier din cauza limitelor mandatului, era în general văzut de Occident ca fiind mai liberal în comparație cu mentorul său. Totuși, în ultimele luni, el a făcut niște declarații care au părut mult mai dure chiar și decât cele făcute de câțiva dintre cei mai fermi oficiali ai Kremlinului.

Miercuri, printr-un alt avertisment dur lansat la adresa SUA de către Viaceslav Volodin, vechi colaborator al lui Putin care acum este președintele camerei inferioare a parlamentului rus (Duma de Stat, n. red.), a subliniat că, atunci când îngheață activele rusești, Washingtonul ar trebui să țină minte că Alaska făcea parte din teritoriul Rusiei. Rusia a colonizat Alaska și a înființat acolo câteva așezări până în anul 1867, când Statele Unite i-au cumpăraat teritoriul contra sumei de $7, 2 milioane.

„Atunci când încearcă să-și însușească activele noastre din străinătate, ei ar trebui să știe că și noi am avea ceva de recuperat”, a declarat Volodin în cadrul unei sesiuni parlamentare. (Traducerea: Alexandru Danga, RADOR)