Un an de la izbucnirea războiului din Ucraina. Cum a ajutat Arhiepiscopia Sucevei refugiații ajunși la noi în țară

Sursa foto: Inquam photos

Pe 24 februarie 2023 s-a împlinit un an de la izbucnirea războiului din Ucraina. Oamenii au fugit din calea războiului în țările vecine, unde au primit ajutor de la autorități și voluntari. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților s-a implicat în ajutarea refugiaților, oferind sprijin în toată această perioadă.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a publicat modul prin care au încercat să ajute refugiații ucraineni, încă din prima zi de la izbucnirea conflictului militar. Reprezentanții instituției au precizat că ajutorul a fost acordat atât refugiaților ajunși în România, însă au făcut tot posibilul să ajungă și în Ucraina.

A fost înființat un comitet format din clerici ai Centrului Eparhial, protoierei, exarhi și voluntari, care să se identifice cele mai eficiente măsuri de sprijinire a cetățenilor ucraineni. Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților a trimis echipe de voluntari care cunosc limba ucraineană la gara din Suceava și la punctul vamal Siret, pentru a putea vorbi cu refugiații. Sprijinul oferit a constat și în haine, alimente, băuturi calde sau informații cu privire la tranzitarea României.

„Permanent, în punctul de trecere a frontierei Siret și în Gara Burdujeni din Suceava, fiind numeroși cetățeni ai Republicii Ucraina care au folosit transportul feroviar pentru a se îndepărta de zona conflictuală, voluntarii au oferit ceai, cafea și mâncare refugiaților ucraineni, dar și îndrumare în găsirea celor mai bune soluții de cazare și transport. În fiecare centru au fost prezenți zi și noapte, în ture de 8 ore, clerici și mireni, între aceștia vorbitori de limbă ucraineană, parte dintre ei membri în organizațiile ASCOR (Asociația Studenților Ortodocși Români) și ATOS (Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni) sau în centrele de tineret ECCLESIA”, se arată pe site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei.

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, implicată în ajutarea refugiaților ucraineni

În cele 12 luni de război, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a mers de mai multe ori la vama Siret pentru a încuraja voluntarii. Clericul, în cadrul vizitelor sale, s-a asigurat „de bunul mers al acțiunilor de sprijinire a celor aflați în nevoie, a discutat cu cei direct implicați în acest demers filantropic, pentru a răspunde cu promptitudine dificultăților și nevoilor identificate”.

Voluntarii din asociațiile de tineri, precum Asociația Studenților Creștin-Ortodocși din România, Asociația Tinerilor Ortodocși din Suceava, și cei din centrele de tineret Ecclesia ale Arhiepiscopiei s-au implicat în ajutarea refugiaților din Ucraina.

Ajutorul nu a fost acordat doar celor care au ajuns în România. Arhiepiscopia Sucevei, prin intermediul Eparhiei, au trimit 10 transporturi cu ajutoare în Ucraina. Convoaiele cu aproximativ 500 de tone de ajutoare au ajuns din Cernăuți până aproape de zonele bombardate de la Ternopil, Rovno, Poltava, Harpov, Dnepr, Zaporoje, Nijân, Kiev, Harkiev, Lvivși și altele.

„Ajutoarele umanitare au constat în apă, alimente (conserve, dulciuri, lactate, inclusiv lapte praf, fructe, mâncare pentru bebeluși ș.a), produse de igienă (scutece, șervețele, dezinfectanți, detergenți) și alte materiale de strictă necesitate (pături, truse medicale, medicamente, lanterne, biberoane, suzete etc.), dar și jucării”, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei.

Proiectul „Din drag de școală și de copiii lumii”, demarat la Suceava

Daniela Ceredeev, inspectorul școlar pentru disciplina religie, a demarat programul educațional „Din drag de școală și de copiii lumii”, prin care au fost organizate activități educaționale pentru copii proveniți din Ucraina. Prima școală care a organizat un astfel de program a fost „Sfântul Ioan cel nou de la Suceava”.

„În fiecare zi au fost organizate activități educative pentru copii, ateliere de povești și artcraft, zile de joacă și sesiuni de consiliere și de gestionare a emoțiilor. Echipele au fost alcătuite din profesori și studenți voluntari, între aceștia și cunoscători ai limbii ucrainene, respectiv engleze”, arată Arhiepiscopia Sucevei, pe site-ul oficial.