Un adolescent a descoperit o mică pată ciudată în lumina unei stele care se află la 1.000 de ani lumină depărtare de Terra.
Tom Wagg studia, în cadrul Universităţii Keele din Staffordshire, o serie de imagini provenite de la telescoapele din Africa de Sud care au studiază milioane de stele din Calea Lactee.
Adolescentul avea, în momentul descoperirii, 15 ani şi a devenit, astfel, cel mai tânăr cercetător care a descoperit, vreodată, o planetă.
În prezent, după doi ani de cercetări, oamenii de ştiinţă au confirmat faptul că pata descoperită de Tom Wagg era, de fapt, o planetă care trecea prin dreptul stelei şi diminua lumina acesteia care ajungea pe Pământ.
“Sunt incredibil de încântat că am descoperit o nouă planetă şi sunt impresionat de faptul că le putem găsi atât de departe”, a declarat Wagg, care are, acum, 17 ani.
Planeta are o dimensiune similară cu cea a lui Jupiter, cea mai mare planet din sistemul nostru solar, şi încheie un ciclu orbital complet în jurul stelei în doar două zile.