Un adevărat tur de forță al maestrului Beligan

La aproape 96 de ani și peste 70 de ani de activitate, maestrul Radu Beligan, unul dintre cei mai mari artiști români, se va întoarce pe marea scenă a teatrului în stagiunea 2014-2015.

Artistul, care anul trecut a fost inclus într-un top al celor mai puternice o sută de personalități din lume din domeniul divertismentului și a primit titlul de cel mai longeviv actor încă în activitate din partea Cărții Recordurilor, va juca în două producții de marcă, alături de singurul copil care i-a călcat pe urme, Lamia Beligan.

Maestrul va urca pe scena Teatrului Metropolis, ce-și va deschide stagiunea din 14 septembrie, în spectacolul „Lecția de violoncel”, cu un adevărat tur de forță.

4 spectacole în 4 zile

Radu Beligan are programate nu mai puțin de patru spectacole, în zilele de: 20 septembrie, 21 septembrie, 22 septembrie și 23 septembrie. „Lecția de violoncel” se va juca la Teatrul Metropolis în toată stagiunea.

Chiar dacă Teatrul Național nu și-a anunțat încă repertoriul, este aproape sigur că piesa „Egoistul”, de Jean Anouilh, un spectacol extraordinar în care maestrul Radu Beligan își dă măsura talentului atât ca interpret, cât și ca apreciat regizor, se află printre spectacolele așteptate. Colaborarea cu Teatrul Național ține în mare măsură de disponibilitatea și starea de sănătate a maestrului Beligan. Teatrul Național București nu a anunțat încă noua stagiune având în vedere că în perioada 11-28 septembrie 2014 va avea loc cel mai amplu schimb cultural între două Teatre Naţionale, cel din Bucureşti şi cel din Chişinău, în cadrul unui turneu de anvergură.