Un ACTOR CELEBRU în vârstă de 55 de ani va devenit TATĂ de gemeni

Un ACTOR CELEBRU în vârstă de 55 de ani va devenit TATĂ de gemeni

Un actor celebru în vârstă de 55 de ani va devenit tată de gemeni. Vestea că va că va avea doi copii a făcut înconjurul lumii.

Actorul american George Clooney va fi tată la 55 de ani. Soţia sa, Amal, în vârstă de 39 de ani, va deveni mamă de gemeni, pentru prima oară.

Mama actorului George Clooney, Nina Bruce Warren, a fost cea care a spus lumii întregi că va deveni bunica de băiat și fată și că cei doi gemenise  vor naște la începutul acestei veri, în luna iunie.

 „A fost încântat că va avea copii, dar  e normal să aibă emoții. Când George și Amal au aflat au aflat că vor avea gemeni, ei au fost surprinși și un pic speriați, pentru că amândoi considerau că unul este de ajuns”, a spus emoționat un prieten apropiat al cuplpului pentru revista People.

„Însă, vestea că vor avea băiat și fată i-a bucurat foarte tare…nu le vine să creadă că doar în câteva luni vor avea doi copii”, a spus acesta, potrivit libertatea.ro.

Clooney a fost căsătorit cu Talia Balsam între anii 1989 – 1993, iar ei nu au avut copii. Nici frumoasa avocată nu a mai avut experienţă parentală. Cei doi s-au căsătorit la Veneţia, în cadrul unei ceremonii fastuoase, la care au participat o mulţime de staruri.

Ne puteți urmări și pe Google News