Ileana Stana Ionescu a încetat din viață pe 30 iunie 2024. Andrei Ionescu, soțul regretatei artiste, a transmis un prim mesaj după pierderea partenerei sale, dezvăluind că starea de sănătate a actriței era fragilă și că aceasta nu îl mai recunoștea.
A murit Ileana Stana Ionescu
Ileana Stana Ionescu s-a stins din viață la vârsta de 87 de ani, după o carieră impresionantă. Vestea despre trecerea ei în neființă a fost făcută publică de Alexandra Velniciuc.
„Dumnezeu să o ierte și să îi odihnească sufletul! Și datorită ei am ales această profesie!”, a transmis aceasta.
La începutul lunii iunie, starea de sănătate a regretatei actrițe s-a înrăutățit, motiv pentru care a fost internată în spital.
Andrei Ionescu, primele decralații după moartea soției
Andrei Ionescu a dezvăluit că soția sa a murit în dimineața zilei de duminică. Starea ei de sănătate era precară, iar suferințele prin care trecuse, inclusiv multiplele traume cerebrale, au accelerat tragicul sfârșit. Cu inima grea, Andrei Ionescu a împărtășit durerea profundă pe care a simțit-o în momentul în care soția sa ajunsese să nu-l mai recunoască, iar înainte de a pleca dintre noi, nu au apucat să își ia rămas bun.
„Ileana mea a murit azi dimineață. Nu a fost deloc bine, în ultima vreme suferise niște comoții cerebrale. Nu și-a luat adio de la mine. Săraca, nici nu mă mai recunoștea”, a declarat Andrei Ionescu pentru publicația Click!.
Problemele de sănătate recente au dus-o pe soția lui Andrei Ionescu în spital. La data de 1 iunie 2024, Andrei Ionescu a povestit că femeia cu care fusese căsătorit de peste șapte decenii a fost adusă de urgență cu ambulanța la spital din cauza problemelor de sănătate.
„Ileana este internată în spital, de o săptămână. S-a simțit extrem de slăbită și am sunat la salvare să vină să vadă ce are. Așa că după un consult medical, cei de pe salvare ne-au spus și ne-au recomandat că cel mai bine este să meargă la spital, să se interneze, pentru a o întări puțin, după care marți o externează, o să iasă din spital și totul o să fie ok.
Am vorbit și la spital și mi s-a zis că au doctorii grijă de ea, i-au pus și o perfuzie să fie mai bine și am toată încrederea că o să fie așa. Acum, după ce s-a internat Ileana la spital, nu am rămas singur acasă ci cu femeia pe care am angajat-o să aibă grijă de casă”, a declarat Andrei Ionescu pentru aceeași sursă.
Ileana Stana Ionescu, despre retragerea din lumea teatrului
Ileana Stana Ionescu, născută pe 14 septembrie 1936 în Brad, județul Hunedoara, a debutat în lumea teatrului în 1955. A fost cunoscută pentru rolurile sale în piese celebre precum „Cuibul cu viespi”, „Cucoana Chirița” sau „Păcală”. La începutul acestui an, actrița a vorbit despre starea sa de sănătate și despre decizia de a se retrage de pe scenă.
„La 87 de ani, nu prea mai ai ce să dovedești celor din jur sau ție însăți!”, declara regretata actriță.