„Ar putea fi introdus manualul unic începând din anul școlar 2018-2019?”. Răspunsul lui Liviu Pop, ministrul Educației, este edificator
„Legea manualului școlar, proiectul de lege, care sperăm săptămâna viitoare cel târziu să fie aprobat în Guvern și să fie transmis Parlamentului pentru a-l dezbate, spune clar că pentru fiecare programă școlară avem un manual de bază. Celelalte manuale alternative pot să le facă cu precizări clare, contra cost, cine le dorește. Manualul de bază pe care îl face Ministerul Educației Naționale prin Editura Didactică și Pedagogică și tot ceea ce înseamnă manuale pentru celelalte programe școlare — mă refer în special la liceu unde nu am avut manuale pentru foarte multe clase, dacă vreți și pentru acei elevi cu cerințe educaționale speciale unde nu au avut manuale cred că de 20 și ceva de ani — toate acestea vin în zona Ministerului Educației, răspunzător direct. Legea manualului școlar aștept în Parlament să fie dezbătută și vom susține un singur manual de bază din diverse motive plus acel chestionar pe care l-am făcut la nivelul unităților școlare de unde reiese clar — peste 70% dintre colegii noștri își doresc manual de bază. Și când spun colegi — profesori, elevi, părinți. Am văzut 20 de ani cu manualele alternative ce s-a întâmplat în sistemul de învățământ și cred că decizia este una corectă. Nu am emoții că opoziția nu va accesa la această idee pentru că din poziționarea publică reiese acest lucru și cred că și ei, la fel ca și noi, știm cum arată sistemul de învățământ și nu este bine pentru acest sistem să ducem o bătălie politică doar de dragul de a fi împotriva unui lucru bun, cum încearcă poate unii din opoziție să facă”, a declarat Pop în cadrul unui interviu acordat Agerpres.