Cele trei runde de discuții Trump – Macron – Zelenski de la Paris au dus la convenirea unei ”foi de parcurs de la Nôtre Dame” pentru Ucraina. Primii pași: încetarea focului, inițierea de negocieri. Donald Trump a adăugat că trupele europene trebuie să supravegheze încetarea focului în Ucraina. Miercuri, 18 decembrie, are loc la Bruxelles o reuniune NATO – Comisia Europeană – Consiliul European pe acest aspect.

O încetare a focului, pe curând?

Propunerile de încetare a focului au fost respinse cu indignare de Kremlin, care insistă pe retragerea NATO din Europa de Est. Totuși, pregătirile pentru o încetare a focului continuă: în această după-amiază are loc la Bruxelles, o reuniune cu participarea liderilor Ucrainei, Franței, Poloniei, Germaniei, Italiei și Regatului Unit, având ca temă tocmai măsurile de asigurare a încetării focului în Ucraina și detaliile unui posibil acord de pace ”puternic” între Ucraina și Rusia. Aceeași tematică va fi abordată și la summitul liderilor UE din 18-19 decembrie.

Mass media nu își explică situația, evocând zvonuri privind ”furnizarea de arme nucleare Ucrainei” sau ”trimiterea în Ucraina a 3.000 de tancuri din rezervele Armatei siriene”. Secretarul general NATO,  Mark Rutte, a declarat că preferă să nu dezvăluie detaliile. Deci, în săptămânile care urmează va fi impusă Rusiei o încetare a focului. Cum anume? 

Ordinea domnește la Damasc!

Pentru a înțelege ce se întâmplă trebuie să privim spre Levant. Nimeni nu își dorește să vadă luptătorii ”Statului” Islamic intrând în Damasc. Așa că împărțeala s-a făcut repede între Israel, ale cărui tancuri se află la 20 km de Damasc, stăpânește Înălțimile Golan și o bună parte din sudul Siriei; și Turcia, ale cărei trupe se află la Afrin și în regiunea Alepului. Este o soluție de avarie. Sâmbătă a avut loc în Iordania, la AqabaIar, o întâlnire care a reunit 12 miniștri de Externe din regiune. A reieșit că protectoratul israelian asupra a jumătate din Siria și mare parte din Liban deranjează Liga Arabă. Iar Turcia, deși are motive etnice și economice să-și extindă influența asupra nordului Siriei, nu este nici ea foarte bine văzută în lumea arabă: fost centru imperial, e un fel de Austro-Ungarie a Orientului.

Iar Liga Arabă e dominată de cea mai puternică țară arabă, Egiptul, și cea mai bogată țară, Arabia Saudită. Relațiile Turciei cu saudiții și egiptenii nu sunt dintre cele mai bune. Ajunge să ne reamintim de scandalul prilejuit, în 2018, de dispariția jurnalistului Jamal Khashoggi. În ce privește Egiptul, ajunge să evocăm situația din Libia.: egiptenii îl susțin pe mareșalul Haftar și Guvernul de la Bengazi, iar Ankara a trimis trupe în sprijinul Guvernului de la Tripoli, aflat în război cu mareșalul Haftar.

Moștenirea iraniană.

Israel și Turcia ar dori să își permanentizeze controlul asupra porțiunilor respective din Siria, dar pentru aceasta e nevoie nu numai de forță militară, ci și de cereale și de bani. Ucraina s-a declarat dispusă să contribuie cu cereale, dar stabilizarea situației din Siria depinde de investițiile străine pentru refacerea infrastructurii, de suplimentarea ajutorului umanitar, de finanțarea întoarcerii refugiaților și de crearea de locuri de muncă, pentru reconversia milițiilor. O sarcină colosală pe care Israel nu dorește să și-o asume, iar Turcia, deja în situație economică dificilă, nu poate să și-o asume.

Guvernul de la Ankara este conștient că lipsa finanțării Siriei duce rapid către război civil. Se semnalează deja ciocniri între grupări rivale, în nordul Siriei, la Manbij. Dacă Siria o ia pe calea libiană, Turcia, ca și întreaga lume arabă, s-ar confrunta cu un Stat devastat din punct de vedere economic, sursă de migrație masivă, sfâșiat de războiul civil. Saudiții sunt și ei conștienți de situație dar, pe fondul relațiilor dificile cu Turcia, nu vor investi decât cu garanții terțe. Și de unde ar putea veni aceste garanții, de unde ar putea veni ridicarea sancțiunilor internaționale care să permită derularea de afaceri fructuoase în Siria și Liban? De la SUA, evident – asta reiese din turneului efectuat zilele acestea de secretarul de Stat Blinken în Turcia, Irak și Iordania.

Saudiții privesc spre viitor și, ca să finanțeze reconstrucția Libanului și Siriei, au nevoie ca America să blocheze ISIS și Iranul, să arbitreze interesele saudite, turce și israeliene, să securizeze rutele spre Europa. Dar președintele ales Donald Trump a declarat sâmbăta trecută pe platforma sa Truth Social: „Situația din Siria este grea, dar nu este prietenul nostru, iar Statele Unite nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu asta. Nu este lupta noastră. Să lăsăm lucrurile să evolueze. Să nu ne implicăm!” Oare ce ar putea da saudiții domnului Trump, pentru a-i câștiga sprijinul în revendicarea moștenirii iraniene din Levant?

Planul Trump.

Principala problemă a noii Administrații americane este soluționarea crizei din Ucraina: „Zelenski și Ucraina ar dori să facă o înțelegere și să oprească nebunia”, a scris Trump pe platforma sa Truth Social. „Trebuie să survină o încetare a focului imediată și să înceapă negocierile.” Iar  purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comentând propunerile SUA, a declarat: „Dacă cineva se așteaptă ca Rusia să facă orice fel de concesii, înseamnă că are o memorie scurtă și o cunoaștere insuficientă a problemei.” Apoi a insistat că ar trebui puse în aplicare propunerile de pace ale lui Vladimir Putin, cele din decembrie 2021, când cerea retragerea NATO din Europa de Est.

Kremlinul se așteaptă ca Trump să reacționeze lansând ultimatumuri atât Kievului, cât și Moscovei: dacă Volodimir Zelenski se opune condițiilor de pace, SUA vor întrerupe orice ajutor militar; dacă Putin nu trece la negocieri, SUA vor crește miza militară. Asta reiese din declarațiile Mariei Zaharova: „În contextul confruntării crescânde în relațiile ruso-americane, care se află pe punctul de a se rupe din vina Washingtonului, călătoriile în SUA în mod privat sau din necesitate oficială sunt pline de riscuri serioase”.

Saudiții și detonarea URSS.

Eu însă nu cred că Planul Trump se bazează pe creșterea ”mizei militare” prin furnizarea de arme nucleare sau de mii de tancuri ex-siriene. Dacă ne uităm în trecutul recent, vom observa că Statele Unite au reușit o singură dată să determine Moscova să se retragă fără contrapartidă: în 1985 - 1986 când, în urma unei operațiuni americano-saudite, sovieticii au fost determinați să se retragă din Afganistan.

În martie 1985, Mihail Gorbaciov a devenit secretar general al Partidului Comunist sovietic. Era un om realist: Uniunea Sovietică a amorsat, discret, transferul poverii războiului din Afganistan către armata Guvernului pro-sovietic de la Kabul, ale cărei efective au crescut într-un singur an de la 250.000 la 302.000 militari. Președintele Reagan, care în 1985 își începuse al doilea mandat, era îngrijorat de această escaladare: niciun militar sovietic nu plecase din Afganistan, dar trupele guvernului-marionetă de la Kabul sporeau cu câte o brigadă în fiecare lună!

Atunci, președintele Reagan l-a chemat pe directorul CIA, William J. Casey, și l-a întrebat cum ar putea determina URSS să se retragă din Afganistan. Iar domnul Casey s-a deplasat la Riad, unde a discutat cu șeicul Ahmed Zaki Yamani – ministrul saudit al Petrolului. Căruia i-a prezentat cauza libertății poporului afgan. La 13 septembrie 1985, șeicul a declarat că Arabia Saudită își schimbă politica petrolieră, nu își mai limitează producția. În lunile care au urmat, prețul mediu al barilului de petrol, pe piețele internaționale, a căzut de la 50,11$ la numai 7$. După acest șoc, s-a stabilizat la 25$ (73$ în banii de azi). Surse americane credibile, cum ar fi San Jose State University Department of Economics, evocă „o conspirație între C.I.A. și liderii Arabiei Saudite pentru a pedepsi URSS.” 

Efectul asupra URSS a fost imediat și catastrofal. Așa cum sublinia ulterior fostul prim-ministru Igor Gaidar, în 1986 „Producția de petrol a Arabiei Saudite a crescut de patru ori, în timp ce prețul petrolului s-a prăbușit în aceeași măsură, în termeni reali. Ca urmare, Uniunea Sovietică pierdea aproximativ 20 de miliarde $ pe an – iar fără acești bani, țara nu putea supraviețui.” În termenii seci ai cifrelor, în 1986 URSS a exportat 32,1 milioane tone de petrol, dar la prețul mediu de numai 25.63$ pe baril. A apărut astfel o gaură de 20 miliarde $ în bugetul URSS – la valoarea banilor din acei ani, 1.800 tone aur. Ca urmare, rezerva de aur a Băncii de Stat de la Moscova a scăzut de la peste 2.000 de tone la numai 247 tone. Iar rușii s-au retras din Afganistan.

Fundul sacului.

Deci, saudiții au ce să-i ofere domnului Trump pentru a-i câștiga sprijinul în partajarea Siriei: o reeditare a operațiunii din septembrie 1985, pentru a determina retragerea Rusiei din Ucraina. Iar Rusia este în prezent coaptă pentru o asemenea operațiune.

În trimestrul II/2022, veniturile totale ale Rusiei din exportul de combustibili fosili erau de 36 miliarde $/lună. În cursul anului 2024, aceste venituri au scăzut permanent și sunt acum de numai 18 miliarde $/lună. O mare parte din venituri finanțează extracția și transportul. Partea Kremlinului, din impozitarea acestor exporturi, e 32%. Adică în iunie 2022 era de 11,5 miliarde $/lună, iar în noiembrie 2024 de numai 5,8 miliarde $/lună.

Cu două luni în urmă arătam că „Rusia plănuiește pentru anul viitor un nivel al cheltuielilor cu războiul din Ucraina de 140 miliarde $ (40% din Bugetul de Stat). Adică 11,7 miliarde $/lună. Cum Rusia nu mai are acces la credite internaționale, finanțarea războiului depinde de menținerea unui excedent de 11,7 miliarde $/lună al balanței de plăți externe.” (AICI) Iar în momentul de față excedentul valutar nu e de 11,7 ci de numai 5,8 miliarde $/lună, ceea ce nu mai permite finanțarea unui război de asemenea dimensiuni.

În plus, este vorba numai în principiu de 5,8 miliarde $. În realitate, cea mai mare parte a sumei este exprimată în rupii (greu convertibile) și yuani (pe care băncile chineze refuză să-i convertească). Fluxul total în dolari SUA al comerțului exterior al Rusiei este în prezent de numai 2 miliarde $/lună (în martie 2022 era de 34 miliarde $/lună). Cu disponibilități valutare atât de reduse, Rusia cu greu își mai permite să cumpere din import, pe sub mână, piesele și subansamblele necesare producției de tehnică militară. Iar pentru a menține acest flux valutar minim, Regimul Putin a apelat, ca și Gorbaciov acum 40 de ani, la rezerva de aur, care în ultimele 15 luni a scăzut de la 554 tone la 279 de tone. Aproape de nivelul de avarie de 247 tone, înregistrat în momentul imploziei URSS.

Iar aceste date, publicate de Banca Centrală a Rusiei, se referă la luna octombrie 2024. Între timp, prețul barilului de petrol (Coșul OPEC) a ajuns la 73$, exact prețul care a falimentat Uniunea Sovietică în 1985. Iar prețul petrolului va continua să scadă: analize publicate de JP Morgan arată că oferta globală excedentară de petrol va ajunge anul viitor la 1,3 milioane de barili/zi. Iar Rusia se confruntă deja cu un război al prețurilor incipient cu Arabia Saudită, pe piețele asiatice. Patronul ROSNEFT, Igor Secin, avertiza zilele trecute că în 2025 barilul va ajunge la 45 – 50$. Iar veniturile Kremlinului din exporturi ar ajunge sub 4 miliarde $/lună, față de un necesar de 11,7 miliarde $/lună.

În vară, proiecțiile bugetare oficiale ruse prevedeau reducerea cheltuielilor militare cu 21%, în 2025, pentru a menține o minimă sustenabilitate financiar – valutară. Între timp, confruntat cu rezistența acerbă a Ucrainei, Regimul Putin a revizuit proiectul de Buget, care acum prevede pentru 2025 creșterea cu 25% a cheltuielilor militare.

Situația ar deveni mult mai dificilă  dacă saudiții decid să inunde iarăși piața cu țiței ieftin, ca în 1985. Petrolul ar scădea sub 40$/barilul, cu efecte catastrofale pentru Rusia.

Aceasta este esența ultimatumului Trump: între 15 aprilie și 15 decembrie 2024, Coșul OPEC a scăzut de la 90$ la 72$. Încetați focul și apucați-vă apucați de negocieri, sau amicii noștri saudiți vă vor baga iarăși în faliment, ca în 1985 - 1986!

Semnele a ceea ce va veni.

Băncile chineze au fost primele care au sesizat ce se pregătește: de câteva zile nu mai acceptă cardurile rusești UnionPay, iar exportatorii chinezi și-au retras marfa de pe  site-urile rusești de comerț electronic, inclusiv Yandex și Wildberries.

Previziunile chinezilor sunt corecte. Uniunea Rusă a Centrelor Comerciale declară că peste 200 de mall-uri din țară se confruntă cu falimentul din cauza costului ridicat al finanțării. Agenția de știri rusă Interfax a anunțat pe 3 decembrie că amânarea plăților se răspândește în întreaga economie, întreprinderile mari și mijlocii întârziind 19% din plăți între iulie și septembrie, în timp ce întreprinderile mici au amânat 25% din plăți în aceeași perioadă. Printre cei mai afectați se numără chiar contractorii din industria rusă de apărare, care raportează neplăți în creștere. Banca Centrală a Federației Ruse prognozează deja că în 2025 creșterea economiei va încetini brusc, până la 1,5%.

Dar pentru a preveni intrarea Rusiei în stagflație, Duma de Stat este pregătită să adopte măsuri drastice: chiar acum se discută ca Moș Crăciun să fie trecut pe lista ”agenților străini” și interzis. În locul său va fi promovat Moroz, Moș Gerilă. Ce să mai zici...

Zugzwang.

În toamnă, președintele Turciei, domnul Erdoğan, bun cunoscător al situației Rusiei, s-a oferit să medieze negocieri de pace. Astfel, liderul turc – care pregătea căderea regimului Assad – spera să obțină creditele pe care le solicită degeaba de la Emiratele Arabe Unite. Și, ca bonus, un gazoduct Oman – Turcia care să îl scape de Gazprom. Domnul Putin a refuzat: prin negocieri, Rusia ar intra într-o situație de mișcare obligată. Ca la șah, ”zugzwang”: ești obligat să muți, deși orice mutare e în dezavantajul tău.

Într-adevăr, după încetarea focului nu vor fi ridicate automat sancțiunile. Rusia va trebui să satisfacă o serie de cerințe, cum ar fi plata de despăgubiri pentru daunele provocate Ucrainei. Până la ridicarea sancțiunilor, economia rusă va trebui readusă la producția de pace – o reconversie costisitoare, generatoare de șomaj. Va fi greu să se evite colapsul unor ramuri esențiale ale economiei. Pas cu pas, Rusia va fi nevoită să cedeze în negocieri, pentru a-și stabiliza economia din ce în ce mai afectată. Procesul de pace va dura ani mulți – cu costuri politice, economice și sociale ridicate pentru Kremlin. Pe termen mediu, acceptarea negocierilor echivalează cu demisia actualului regim din Rusia. Deci, presiunile Occidentului vor trebui să fie mari, îndelungi, continue și sincronizate – de aici, reuniunile de la Bruxelles din 18 – 19 decembrie.

Și România are sarcini în acest context. Nu va trimite trupe, cum nici Turcia nu va trimite, ca să nu dea apă la moară propagandei mincinoase cu ”imperialismul”. Dar vom constitui, alături de Bulgaria și Grecia, axa logistică din Ucraina spre Mediterana eliberată de flota rusă. Că doar nu degeaba, după decenii de stagnare, au apărut brusc fonduri pentru poduri, căi ferate și autostrăzi, nu degeaba am fost în fine miluiți cu Schengen, nu degeaba în lunile care vin vom deschide 11 puncte de trecere a frontierei spre Ucraina, nu degeaba SUA construiesc la Constanța cea mai mare bază din Europa de Est.

Și nu degeaba Rusia speculează nerozia elitelor noastre politice pentru a destabiliza axa logistică a operațiunii NATO – UE de pacificare în Ucraina. La fel cum, în ianuarie 1941, Moscova a speculat nerozia unor lideri radical-naționaliști, încercând să destabilizeze axa logistică a Operațiunii Barbarossa. Însă, de această dată, șansele lor sunt chiar mai mici decât în 1941: România e azi parte a unui plan de pace, iar nu părtașă la o agresiune.