Ultimatum la Vaslui: Un ONG, pregătit să eutanasieze zeci de câini

S-au agitat spiritele în Vaslui, după ce un ONG pentru protecția animalelor a anunțat pe Facebook că va fi nevoit să eutanasieze 47 de câini, în cazul în care patrupedele nu vor fi adoptate în termen de 18 zile. 

Anunțul a provocat multă indignare în rândul cetățenilor, care au reacționat virulent pe rețeaua socială. Iată doar o parte dintre ele:

- "Ziceați că nu omorâți câinii, că nu-i veți eutanasia. Sunteți niște criminali!";

- "Li se citește tristețea-n ochi, sunt speriați și fără chef de viață. Trebuie găsite niște soluții se simtă fericiți";

- "Legea nu obligă să eutanasiați. Găsiți soluții, în niciun caz eutanasiere!";

- "Nu mai omorâți, criminalilor! Așa să aveți și voi soarta";

- "Vă implor, salvați-i!".

Legislația, motivul invocat de conducerea adăpostului

Evenimentul Zilei a stat de vorbă cu Ion Păun, vicepreședinte al Asociației "Sprijină Câinii", care a declarat că organizația sa nu face decât să respecte legea: "Conform legii, câinii se capturează, se vaccinează, se deparazitează și sunt ținuți timp de 14 zile lucrătoare, plus 4 zile nelucrătoare, deci 18 zile cu totul. Dincolo de asta, noi le facem promovare, ca să fie adoptați. Noi avem câini și de o lună jumătate aici și tot nu am reușit să-i dăm. Noi am mers pe ideea că acești câini își vor găsi un stăpân. În aceste condiții, dacă ei nu sunt adoptați, sunt eutanasiați, conform legii. Legea 155/2002, e o Hotărâre de Guvern".

Ion Păun subliniază faptul că în lipsa locurilor, eutanasierea rămâne singura soluție, în condițiile în care patrupedele nu sunt adoptate, iar primăria nu prezintă deschidere pentru a investi în această direcție: "Noi avem un contract de capturat câinii din Bârlad. Am concesionat această activitate împreună cu adăpostul din Bârlad, care are 150 de locuri. O treime, conform legii, o alocăm către adopții la distanță. Au rămas 100 de locuri. Noi capturăm câini din data de 2 iulie și până acum am reușit să ținem un echilibru, pentru că s-au mai adoptat. Am reușit să ținem pasul. De două-trei săptămâni, adopțiile au fost foarte puține. Avem un target de 100 de câini pe care trebuie să-i luăm de pe străzile Bârladului. În condițiile în care nu mai avem unde să-i cazăm, trebuie să-i eutanasiem. În ceea ce privește suplimentarea locurilor, primăria nu este deschisă".

Câinii, salvați de la moarte

Vicepreședintele ONG-ului a dezvăluit faptul că anunțul măsurii radicale a dat naștere unui val de reacții negative: "S-au agitat apele pe Facebook, primim fel de fel de telefoane, suntem făcuți ucigași. Până acum, nu am eutanasiat niciun câine. Sigur, dacă va trebui să recurgem la asta, o vom face, ca ultimă soluție, legală. Potrivit legii, eutanasierea o face tot organizațiile care se ocupă cu protecția animalelor. Nu un SRL, potrivit legii. Conform legii, după 18 zile, primăria trebuie să emită o decizie de eutanasiere, printr-un împuternicit al primarului. Se semnează o decizie, iar medicul veterinar purcede eutanasierea", a completat Ion Păun.

Totodată, Ion Păun a dezvăluit faptul că pentru moment cel puțin, nu mai este cazul de eutanasiere. Câteva asociații, dar și persoane fizice s-au oferit să adopte zeci de câini.

Foto: Adăpost Bârlad