Ultima scrisoare de dragoste a Mariei Tănase, rânduri scrise pe patul de moarte. Artista își cerea iertare

Maria Tănase în costum popular. Sursa foto: Arhiva EVZ

Când Maria Tănase avea 15 ani, a participat la concursul Miss România, iar doi ani mai târziu a plecat de acasă și s-a angajat casieriță într-un birt unde obișnuia să și cânte și a fost astfel descoperită de regizorul Sandu Eliad, care a sfătuit-o să urmeze o carieră artistică.

Viața Mariei Tănase, una dintre cele mai iubite artiste din istoria României, a fost plină de evenimente, greutăți și suferință. Cântăreața a fost condusă pe ultimul drum de sute de mii de oameni într-o zi declarată doliu național. Cronicile anului 1963 vorbesc de 100.000 de români care au însoțit cortegiul funerar. Dar aceasta era cifra oficială, comuniștii temându-se de popularitatea ei. Se pare că vorbim de aproape un milion de oameni.

A fost o femeie iubită, pretendenţii nu i-au lipsit. Printre ei numărându-se Ben Smith – un american supranumit „Regele aluminiului”, tânărul dirijor Sergiu Celibidache, spionii Maurice Negre şi Alfred de Chastelain. Ben Smith este cel care a reuşit să o aibă ca logodnică, dar Maria l-a lăsat baltă când a venit vorba de căsătorie. „Cine iubeşte şi lasă”. S-a iubit și cu Constantin Brâncuși, dar de căsătorit s-a căsătorit cu altul. Alesul Mariei Tănase a fost  juristul Clery Sachelarie (Clearch Raul Victor Pappadopulo-Sachelarie). Au fost nedespărțiți până la moartea artistei, în 1963. Maria Tănase s-a căsătorit cu juristul Clery Sachelarie, care îi era și vechi admirator, în decembrie 1950, la vârsta de 37 de ani.

Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată

În primăvara anului 1963, fiind într-un turneu la Hunedoara cu Taraful Gorjului, a aflat că este bolnavă de cancer la plămâni, și-a întrerupt reprezentațiile, iar pe 2 mai a ajuns la București, fiind internată de urgență. Marea artistă a murit la doar 50 de ani la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14.10, vestea morții ei fiind un șoc pentru întreaga opinie publică românească. Maria Tănase a fost înmormântată pe 25 iunie, decretată zi de doliu național, la Cimitirul Bellu din București, pe Aleea Artiștilor, fiind condusă pe ultimul drum de aproape un million de oameni.

Ultimele rânduri scrise de Maria Tănase, pe patul de moarte,  au fost câteva versuri superbe și pline de sensibilitate, un poem în versuri albe, scrise cu ultimele puteri. Rândurile au fost scrise cu puțin timp înainte de a trece în neființă:

Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată.

Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră.

Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție: Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…