Ultima BOMBĂ legată de pensii. 4,6 milioane de pensionari sunt afectați

Lia Olguța Vasilescu a dat detalii suplimentare despre ce va conține mult așteptata Lege a pensiilor. Toți cei 4,6 milioane de pensionari din România vor fi afectați. Însă, pentru cei care se gândesc să iasă din activitate mai devreme, surpriza va fi una neplăcută!

Dacă până acum se făceau simulări pe trei variante posibile ale Legii pensiilor, se pare că ar fi rămas în discuție doar o singură formă a mult așteptatei Legi. Aceasta va presupune, din start, recalcularea tuturor pensiilor, doar că, chiar și cu majorările anunțate pentru punctul de pensie, o anume categorie de pensionari va avea parte de o surpriză neplăcută!

„Am luat acele dosare pe care le-am avut în instanță și acolo am văzut unde am greșit. Vestea bună e ca la toți pensionarii se va face recalcularea!”, a anunțat Lia Olguța Vasilescu, într-un interviu la România TV.

Ministrul a reamintit că de la 1 iulie, punctul de pensie va crește la 1.100 de lei, de la 1.000 cât este acum. Aceasta nu e singura majorare care va intra în vigoare din prima zi a lunii lui Cuptor. „Vom avea pensia minim garantată 640 de lei, sigur, crește și pensia minimă”, a mai spus Vasilecsu.

Ea a amintit și că de la 1 ianuarie anul curent „au crescut prestațiile persoanelor cu handicap, mai este încă o creștere de la data de 1 iulie, deci exact cum am promis în programul de guvernare și exact cum s-a întâmplat și anul trecut, când știți foarte bine că am avut creșteri de pensii așa cum am promis, se va întâmpla și anul acesta”.

Jurnaliștii de la România TV au aflat, însă, că viitoarea Lege a pensiilor va cuprinde și o măsură menită să îi descurajeze pe cei care ar dori să iasă din activitate înainte de termen, fără să fi acumulat stagiul minim de cotizare pus adăugirea cerută de stat. E vorba de cei care vor pensie anticipată parțială.

Potrivit legii în vigoare, „Pensia anticipată parţială se acordă cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare, persoanelor asigurate care au realizat stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani”. Totodată actuala lege prevede penalizări pentru acești pensionari. „Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare”, prevede actul normativ. Penalizările sunt între 0,50% pentru cei cărora le lipsește un an din standarul cerut, în schimb cei care au lipsă între 7 și 8 ani sunt penalizați cu câte 0,15% pe an! T

De asemenea, în momentul în care acești pensionari ajungeau la vârsta standard de pensionare (65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei), penalizările se excludeau automat și ajungeau să primească o pensie completă.

Însă, conform jurnaliștilor de la România TV, viitoare lege prevede că cei care s-au pensionat anticipat parțial (cu penalizare) urmează să rămână tot restul vieții cu pensie diminuată. Această măsură ar avea menirea de a-i descuraja pe cei care nu vor să muncească până la împlinirea stagiului complet de cotizare, care este de 35 de ani.

La sfârșitul lunii martie, conform statisticii Casei Naționale de Pensii Publice, în România existau 83.722 de pensionați anticipat parțial, din care 12.051 sunt femei. Pentru ei, pensia medie pe luna martie a fost de 1.196 de lei.

În România, în martie, erau 4.684.052 de pensionari.