Infecțiile cu noul coronavirus pot avea consecințe extrem de grave chiar și în cazul pacienților care au depășit boala și s-au vindecat.
Un număr din ce în ce mai mare de medici din întreaga lume sunt de părere că boala COVID-19 poate provoca diabet, nu doar la adulți ci și la copii care nu prezintă factori de risc, după cum relatează Reuters.
Legătura dintre cele două tipuri de afecțiuni este studiată de specialiști din întreaga lume, care se arată foarte îngrijorați.
„Covid-19 poate provoca diabet”, a declarat dr. Francesco Rubino, cercetător în domeniul diabetului zaharat şi preşedinte pentru chirurgie bariatrică şi metabolică la King’s College London.
Rubino conduce o echipă internaţională care analizează legătura dintre cele două afecțiuni pe pacienți întreaga lume, încercând să dezlege acest mister al legăturii dintre COVID-19 și diabet. Aceste cazuri apar și după luni de zile de la expunerea la Covid-19, astfel că amploarea completă a problemei şi ramificaţiile pe termen lung vor putea fi cunoscute abia anul viitor.
„Aceste cazuri vin din fiecare colţ al lumii şi de pe fiecare continent”, a precizat Rubino.
Câte persoane bolnave de diabet au murit
Deocamdată, este vorba de dovezi empirice care arată acest lucru și este nevoie de cercetări și studii mult mai ample din care să rezulte, dincolo de orice îndoială că boala COVID - 19 declanșează diabetul.
Până de curând se știa deja că bolnavii de diabet intră în categoriile de risc și pot face forme mult mai grave de COVID-19 și chiar să moară din acest motiv. În prezent, însă, după ultimele analize, oamenii de știință sunt de acord că legătura dintre cele două boli este în ambele sensuri.
Cercetările în acest domeniu sunt finanțate și în Statele Unite, de Institutul Naţional pentru Sănătate, cercetătorii dorind să se edifice în legătură cu modalitățile prin care noul coronavirus poate provoca creșterea glicemiei și, implicit, declanșarea diabetului.
În această vară, oficialii americani din domeniul sănătăţii au constatat că aproape 40% dintre persoanele care au decedat din cauza COVID-19 aveau și o formă de diabet.