Parlamentarii europeni (UE) au aprobat, marți, reforma europeană a drepturilor de autor. Acest text este unul foarte așteptat de mass-media și de lumea culturală, însă se izbește de criticile marilor platforme americane și de ale partizanilor libertății internetului.
Statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru transpunerea textului în dreptul național. Acest termen va curge după publicarea în monitorul oficial al UE al proiectului. Cel mai devreme, acesta ar putea fi aplicat din 2021.
Acest text a fost prezentat de către Comisia Europeană în septembrie 2016. Această reformă a fost votată de 348 de deputați, iar 274 au votat împotrivă. De asemenea, 36 de europarlamentari s-au abținut, informează Agerpres.
„În pofida campaniei costisitoare a marilor jucători din domeniul tehnologiei, noile reguli reprezintă un acord larg asupra nevoii unui mecanism funcţional de protecţie a proprietăţii în era digitală.
Ceea ce era legal să postezi înainte de directivă, va rămâne legal după adoptarea Directivei. (...) Acordurile de copyright încheiate între platforme şi deţinătorii de drepturi vor exclude eventualitatea ca utilizatorii să fie traşi la răspundere pentru încălcarea copyrightului.”, a declarat raportorul Axel Voss.
Versiunile reformei 2018 au continuat să stârnească dispute în special cu două articole 11 și 13. Primul, se referă la „taxa pe link”, ceea ce impune marilor platforme de tip Google sau Facebook să plătească editorilor de presă pentru linkurile care fac trimitere către ele.
Articolul 13 se referă la obligația platformelor de a verifica faptul că drepturile de autor nu sunt încălcate prin conținutul încărcat pe acele platforme de către utilizatori.
Scopul reformei vizează adaptarea la epoca digitală a legislației europene privind drepturile de autor.