UE înăsprește ordinea de finanțare a unor proiecte pentru hidrogen verde

Hidrogen © Wirestock | Dreamstime.com

Comisia Europeană lucrează la reguli mai stricte de finanțare pentru proiecte pe bază de hidrogen, pentru a se asigura că finanțarea de la UE aduce beneficii companiilor europene, după ce firmele și-au exprimat îngrijorarea cu privire la concurența cauzată de importurile ieftine din China.

UE va lansa următoarea sa etapă de finanțare pentru proiectele de hidrogen verde

Acest lucru a fost anunțat de comisarul european pentru afaceri climatice, Wopke Hoekstra, citat de Reuters. Luna aceasta, UE va lansa următoarea sa etapă de finanțare pentru proiectele de hidrogen verde, în timp ce Bruxelles-ul încearcă să stimuleze industria autohtonă de producţie a combustibilului.

Între timp, UE își consolidează poziţia cu privire la alte tehnologii ecologice din China, impunând taxe de import pentru vehiculele electrice care, în opinia sa, beneficiază de subvenții guvernamentale excesive.

Producătorii europeni de electrolizoare - mașini care folosesc electricitatea pentru a diviza moleculele de apă pentru a produce hidrogen și oxigen - au avertizat Bruxelles-ul că nu pot concura cu importurile mai ieftine din China. Ei doresc ca Uniunea să îi protejeze, adăugând criterii care ar favoriza companiile autohtone.

Concurență neloială a regimului comunist din China

„Mă voi asigura că următoarea licitație va fi diferită.Vom avea criterii clare pentru construirea unor reţele europene de aprovizionare cu electrolize”, a spus el, în timpul unei vizite la Universitatea de Tehnologie din Eindhoven, Olanda.

„Dacă securitatea și siguranța cibernetică europeană nu pot fi garantate, dacă datele cetățenilor și companiilor noastre nu pot fi garantate, firmele nu pot primi sprijin”, a adăugat comisarul european, adăugând că, atâta timp cât Europa are o prezență bună în producția de electrolizoare, China saturează piața cu preţuri mai mici.

Mașină care folosește hidrogen © Audioundwerbung | Dreamstime.com

Hoekstra nu a precizat dacă regulile vor interzice proiecte ce utilizează echipamente străine să primească subvenții de la UE.

UE a alocat 720 de milioane de euro pentru proiecte pe hidrogen

În luna aprilie, UE a alocat 720 de milioane de euro pentru șapte proiecte pe hidrogen. La acea vreme, surse din industrie au declarat că ofertele scăzute de preţ se datorau utilizării de echipamente chinezești mai ieftine.

Un document al Comisiei Europene, citat de Reuters, arată că aproximativ un sfert din proiectele care au solicitat finanțare s-au bazat pe furnizarea de electrolizoare din afara UE. Tot atâtea intenţionează să folosească echipamente europene și de import, potrivit Dnevnik.

(Traducerea: Mirela Petrescu, RADOR RADIO ROMÂNIA)