Udrea, despre finala prezidenţială: Cum să-i spun electoratului mergi şi votează Ponta! Sau Iohannis!
- Roxana Preda
- 27 octombrie 2014, 14:03
Candidatul PMP la preşedinţie, Elena Udrea, a declarat, luni, la Adevărul Live, că nu-şi va da voturile niciunuia dintre adversari, în cazul în care finala scrutinului se va da între social-democratul Victor Ponta şi liberalul Klaus Iohannis.
Udrea a afirmat că nu îşi va îndemna electoratul să voteze nici cu Ponta, nici cu Iohannis, pentru că cei doi ar reprezenta acelaşi tip de comportament politic, contrar "valorilor statului de drept". Ea a făcut trimitere la faptul că liberalul a susţinut "lovitura de stat" din vara lui 2012, atunci când PNL era în alianţă cu PSD.
"Nu am intrat în această competiţie ca să negociez ceva. Nu cred că electoratul se mută aşa cum vrea candidatul. Nu aş avea că cum să-i spun electoratului mergi şi votează cu Ponta. Doamne fereşte! Sau cu Iohannis care are acelaşi comportament", a susţinut liderul PMP.
Udrea a mai spus că decizia Instanţei Supreme de a judeca dosarul de incompatibilitate al lui Iohannis la două zile după al doilea tur al prezidenţialelor îl avantajează pe liderul PNL.
”Speranţa sa este că dacă ar ajunge preşedinte, nicio instanţă nu ar îndrăzni să-l declare incompatibil. Asta arată modul în care înţelege raportarea la instituţii. Nici nu ne mirăm. Îngrijorarea mea este că Iohannis poate păcăli electoratul în alegeri, iar votul care va fi masiv un vot de partid, având în vedere modul în care s-a desfăşurat campania, demobilizarea electoratului. Domnul Iohannis speră că pe vot de partid va câştiga”, a mai afirmat spus Udrea la Adevarul Live.
Candidatul PMP a adăugat că "dosarul EADS va lovi greu PNL".