Ministrul turismului, Elena Udrea, a trimis ieri 20 de angajaţi ai instituţiei în control la hotelurile de pe litoral.
Aceştia au la dispoziţie trei zile - până mâine - pentru a verifica dacă spaţiile de cazare din staţiuni îşi merită stelele şi dacă îndeplinesc condiţiile de igienă. „Vizate sunt în special unităţile de cazare care vor fi deschise de Paşte”, a declarat Elena Udrea pentru EVZ. Potrivit acesteia, hotelurile care deschid abia de 1 mai sau chiar după această dată „se vor întâlni” cu inspectorii în cadrul următoarei acţiuni, care va avea loc în cursul lunii mai. Din iunie şi până la finele sezonului vor mai fi efectuate controale pe litoral doar pe baza unor sesizări, convenţie stabilită de ministru împreună cu hotelierii. „Am insistat ca aceste controale să nu mai aibă loc atunci când hotelurile sunt pline de turişti, aşa cum se întâmpla anii trecuţi”, a afirmat Corina Martin, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Litoralului. Ministrul turismului a anunţat încă de la începutul mandatului că hotelurile din toată ţara, în special unităţile de pe litoral, vor fi controlate „extrem de riguros”, iar cele care nu vor respecta standardele vor fi sancţionate sau chiar închise. Acţiunile au fost amânate în ultimele luni în lipsa unui cadru legislativ corespunzător.