UDMR se distanțează de PSD la abuzul în serviciu. Să decidă judecătorul!

UDMR se distanțează de PSD la abuzul în serviciu. Să decidă judecătorul!

Parlamentarii UDMR nu au susținut modificarea articolului privind abuzul în serviciu din Codul Penal, dezbătut în Comisia specială, prin introducerea unui prag valoric.

Reprezentanții UDMR în această Comisie au precizat că o modificare a Codului Penal este necesară, dar trebuie bine gândită și trebuie luate în considerare și propunerile organizațiilor profesionale.

„Nu susținem introducerea unui prag valoric în cazul abuzului în serviciu. UDMR a susținut ca judecătorul să decidă dacă s-a produs vreun prejudiciu grav sau s-a săvârșit vreo infracțiune”, a arătat deputatul UDMR, Ambrus Izabella, membru al Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei, și a adăugat că vom putea vedea forma finală a proiectului de lege în cursul zilei de mâine. Este de așteptat ca Senatul și Camera Deputaților să voteze această inițiativă în cursul acestei săptămâni.

PNL a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională legea de modificare a Codului penal. Proiectul intră marți la Senat, prima cameră sesizată, pentru vot în plen. Apoi, comisia va mai da un raport și va ajunge la vot final la Camera Deputaților. 

Ne puteți urmări și pe Google News