UDMR lovește crunt interesele elevilor maghiari. Rata de promovare la Bacalaureat, un dezastru

La începutul acestei veri, doi deputați PCM – aleși pe listele UDMR –  au înaintat în Parlamentul României o inițiativă legislativă de modificare a Legii Educației Naționale care prevede eliminarea examenului de limbă română pentru elevii maghiari.

Demersul vine pe fondul unor speculații tendențioase aruncate în spațiul public, potrivit cărora elevii maghiari sunt discriminați prin faptul că trebuie, la fel ca elevii români, sași, sârbi, romi, etc., să susțină proba la limba română, la Bacalaureat.

Suntem practic în situația în care politicienii maghiari sunt tentați, evident, să elimine efectele generate de propria politică dăunătoare de segregare etnică în educație, începută în anii 90 și continuată până în zilele noastre, fără să fie interesați de cauza reală care a condus la concluzia, reală de altfel până la un anumit punct, că rezultatele unei părți a elevilor maghiari la examenul de Bacalaureat sunt net mai slabe decât ale celor români.

Surpriza apare însă atunci când, în urma unei evaluări solicitate de redacția noastră Ministerului Educației Naționale, comparăm notele obținute de elevii maghiari din diverse județe ale țării. Astfel, am făcut o comparație simplă între rezultatele obținute în acest an la „examenul maturității” de către absolvenții maghiari din liceele din județele Harghita, Covasna și Cluj.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației Naționale, promovabilitatea la Bacalaureat, în prima sesiune de examinare din acest an, a elevilor maghiari din județul Harghita a fost de numai 50%, a celor din județul Covasna de 56 de procente, pe când 86% dintre elevii (care ar trebui să fie discriminați în aceeași măsură) din județul Cluj, au promovat examenul de Bacalaureat.

Chiar să fi fost oare proba la limba română vinovată pentru cele întâmplate? Să îi fi pus oare proba la limba română într-o asemenea dificultate pe acești tineri? Putem spune că proba la limba română a făcut ca numai 59% dintre covăsneni și 54% dintre harghiteni să reușească să promoveze examenul la această disciplină….dar dacă ne uită, din nou, la municipiul Cluj-Napoca, ne întrebăm cum se explică faptul că 95% (!) dintre elevii de etnie maghiară din Cluj au obținut notă de trecere la limba română? Pentru ei nu a fost la fel de greu, oare, Bacalaureatul?

O altă concluzie interesantă o desprindem atunci când analizăm situația notelor obținute și la cea de a doua disciplină obligatorie de la Bacalaureat. Interesant este faptul că în județele Harghita și Covasna, ponderea elevilor maghiari care au obținut nota de trecere la matematică este similară celor care au promovat limba română. Ori, nimeni nu poate justifica aceste rezultate slabe obținute la matematică prin faptul că elevul de etnie maghiară nu știa limba română…aceeași concluzie este susținută de rezultatele elevilor maghiari clujeni la proba de matematică de la Bacalaureat, procentul celor care au obținut nota de trecere fiind net superior celor din secuime.

Nu trebuie să fii un specialist în științele educației și nici un politician cu ștate vechi în Parlamentul României ca să conștientizezi că rezultatele slabe obținute de elevii maghiari la Bacalaureat nu se datorează, în principal, necunoașterii limbii române. Este adevărat că izolarea lingvistică, precum și această tendință obsesivă de a enclaviza elevii maghiari (promovată de UDMR și susținută cu toată forța de Budapesta, pentru care, de exemplu, căsătoriile mixte reprezintă o adevărată problemă națională!) afectează capacitatea copiilor de a-și însuși într-un mod corect și facil limba română. Dar problema este mult mai profundă decât atât…Sărăcia în care trăiesc copiii din județele Covasna și Harghita, lipsa investițiilor economice importante în județele conduse după 1990 numai de lideri ai UDMR au dus, din nefericire, la scăderea continuă a nivelului de pregătire și specializare al elevilor maghiari. Evident că această cauză nu va putea fi asumată niciodată public de Kelemen Hunor, Szabo Odon sau Kovacs Elisabeta…deși tocmai primarii UDMR sunt cei care susțineau public că se opun oricăror investiții non-ungare în regiune pentru că bunăstarea ar afecta, în cele din urmă, ponderea etnică a zonei!….bineînțeles că este mult mai simplu să dai vina pe statul român și să susții sus și tare că acesta discriminează elevii maghiari…doar că în acest mod problema nu va fi soluționată deloc.

Credeți că eliminarea probei de limba română pentru elevii maghiari la Bacalaureat va rezolva problema însușirii temeinice a acestei limbi? Se va asigura, oare, mai facil acestor copii accesul pe piața muncii din București, Cluj-Napoca, Iași sau Constanța? Vor deveni ei mai buni profesioniști? Evident că răspunsul la toate aceste întrebări este unul simplu – NU.

 

Președintele UDMR Kelemen Hunor știe prea bine că investițiile serioase și durabile în economiile locale, indiferent de naționalitatea celor care le realizează, deschiderea spre valorile multiculturalismului și ale colaborării, interacțiunile inter-umane între copiii maghiari și români chiar dacă sunt interzise de Budapesta, sunt singurele mijloace care vor face ca elevii harghiteni sau covăsneni de naționalitate maghiară să ajungă, în timp, la fel de buni ca cei clujeni. Dar evident, că într-o asemenea situație, principalul perdant ar fi, culmea, UDMR! De ce? Pentru că sunt dificil de controlat acei oameni care sunt instruiți la un nivel superior.

 

Este mult mai simplu și eficient pentru un politician care se bazează pe votul etnic a circa 300.000 de persoane să se asigure că 200.000 dintre aceștia trăiesc permanent la limita subzistenței, într-un nivel de instruire care cu fiecare an care trece este unul tot mai jos. Din păcate însă,  pentru domnul Kelemen Hunor și formațiunea pe care o conduce, timpul nu îi va fi favorabil.

Noua generație de elevi maghiari care acum au intrat pe băncile școlii va avea un acces mult mai mare la informație și suntem siguri că va conștientiza că fără cunoașterea temeinică a limbii române și, eventual, a celei engleze sau germane, șansele de realizare profesională scad dramatic. Cinste elevilor și părinților de naționalitate maghiară din Cluj care au înțeles demult acest lucru și au demonstrat că învățarea limbii române chiar nu este o problemă, potrivit transparentnews.ro

 

Pe de altă parte, politicienii UDMR trebuie să ajungă să înțeleagă odată și odată că prin acest mod de acțiune nu fac altceva decât să distrugă viitorul copiilor maghiari, să-i văduvească de posibilitatea unui trai decent, într-o Europă a valorilor și progresului și nu într-una a enclavizării și a izolării față de semenul tău de altă naționalitate. Chiar dacă acest lucru nu este în interesul Budapestei!