Ucraineanca Anastasia Melnychuk, în vârstă de 27 de ani, este o poloistă din Kiev care locuiește în București de mai mult timp, încă de dinainte de război. Ea a împărtășit cum s-a modificat viața ei de când a venit în România și a oferit și o predicție despre meciul dintre România și Ucraina de la Euro 2024.
Aceasta s-a mutat în România în anul 2017, atunci când au început să apară problemele financiare pentru echipa de polo a Ucrainei. Deși nu se gândea să rămână la noi în țară definitiv, soarta a avut alte planuri pentru ea.
Ucraineanca din echipa națională de polo, despre viața din România
„În 2017, a venit întrebarea dacă vreau să joc în România, la Clubul Steaua. Am venit în România, am jucat doi ani la Steaua, apoi m-am mutat la Dinamo, iar acum sunt la Rapid. Asta a fost ideea pentru care am venit în România”, a povestit sportiva.
Anastasia a mărturisit că la început i-a fost foarte greu să învețe limba română, însă după multă muncă a ajuns să poată vorbi fluent limba română și să se descurce.
În ceea ce privește viața din București, ucraineanca spune că i-a fost foarte ușor să se acomodeze, având în vedere că orașul e foarte asemănător cu Kievul, unde a crescut.
„Kievul e mai mare cam de două ori, dar haosul cu traficul, cu oamenii care fug peste tot în fiecare zi, asta-mi place. Sunt obișnuită, nu a fost o problemă.
Și la noi sunt foarte mulți oameni, e trafic, e acel haos cu toată lumea mergând la muncă. Sunt obișnuită, îmi place. E un oraș foarte frumos, e curat”, a mai adăugat Anastasia Melnychuk.
Predicție pentru meciul România-Ucraina de la Euro 2024
Întrebată cum vede finalul meciului dintre Ucraina și România de la Euro 2024, ucraineanca spune că se va termina la egalitate, ambele echipe având jucători tineri și extrem de talentați.
„Sincer... Ai noștri spun că o să bată Ucraina, voi spuneți că o să bată România... Nu știu, cred că o să fie meci egal.
Am înțeles că acum aveți o generație nouă, și la echipa noastră sunt niște schimbări, sunt jucători mai tineri. Și România are jucători buni care joacă pe afară, la fel și Ucraina, părerea mea e că o să fie egalitate.
Mudryk îmi place, îmi place felul în care joacă, îmi place și ca persoană, e mai optimist. Românior le doresc baftă, vă doresc să fiți puternici, să fiți curajoși!”, a transmis sportiva.
În continuare, ucraineanca Anastasia Melnychuk a mărturisit că nu se mai vede trăind în altă țară și asta deoarece a început să lucreze la noi în țară și iubește ceea ce face, dar îi place foarte mult și mentalitatea românilor.
Ucraineanca nu mai are liniște de când a început războiul
Jucătoarea de polo a mărturisit și că cel mai greu i-a fost să-și găsească liniștea după ce a început războiul din Ucraina. De asemenea, i-a fost foarte greu de când și-a pierdut tatăl care a mers să-și apere ara și a fost ucis pe front.
„În primul rând, mi-e dor de tata, pentru că eu l-am văzut ultima dată înainte de război, cam acum doi ani. Îmi pare rău că, până să moară, n-am putut să vorbesc cu el.
Am vorbit prin video, prin mesaje, dar nu e același lucru... L-am văzut cum era obosit, psihic era căzut, dar nu a avut ce să facă. Avea cinci copii pe care trebuia să-i crească, dar a luat decizia să meargă să-și apere țara. Și e normal pentru fiecare bărbat să fie așa! Asta doare cel mai mult acum”, a mai spus Anastasia.
De altfel, spune că îi e greu să știe că mama sa, care trăiește încă în Kiev, este în pericol în fiecare zi. Din cauza locului de muncă îi e greu să plece din Ucraina, mai ales că acolo trăiesc încă și bunicii săi.
„Mama nu vrea să plece fiindcă are muncă și nu poate să spună: «Gata, plec!». Ea e tot antrenoare de polo, pregătește o echipă de fete. E greu... La fel și bunica mea. Am și doi frați și două surori. Dar fetele sunt în Franța acum, frații sunt în Kiev”, a mai povestit sportiva pentru gsp.ro.