Ucraina în UE. Țările au avut rezerve faţă de începerea negocierilor de aderare

Ucraina în UE. Țările au avut rezerve faţă de începerea negocierilor de aderare Sursa foto: Arhiva EVZ

În pofida sprijinului masiv din partea UE privind aderarea Ucrainei, trei ţări pe lângă Ungaria au avut rezerve privind începerea negocierilor de aderare.

Ucraina în UE. Premierul ungar Viktor Orban s-a opus faţă de începerea negocierilor de aderare cu Ucraina. Majoritatea şi-au exprimat încă o dată în număr mare sprijinul faţă de statul aflat în război cu Rusia, relatează dpa.

Ucraina în UE. Ce invoca Viktor Orban

Nu există niciun motiv să negociem acum aderarea Ucrainei", le-a spus Orban jurnaliştilor pe marginea summitului UE la Bruxelles.

„Am stabilit şapte precondiţii şi chiar conform evaluării Comisiei (Europene) trei din şapte nu au fost îndeplinite", a adăugat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Trebuie să revenim mai târziu asupra chestiunii, când precondiţiile vor fi îndeplinite de ucraineni", a mai spus Orban.

Executivul UE a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în noiembrie în pofida acestor neajunsuri. Ucraina a promis să implementeze reformele nerezolvate în următoarele luni.

Liderii europeni au făcut presiuni asupra lui Orban

Liderii UE trebuie să decidă în unanimitate în privinţa declanşării negocierilor de aderare cu Kievul. Dar şi asupra unui ajutor de 50 de miliarde de euro pentru Kiev, căruia Orban i se opune.

Mulţi lideri europeni şi-au exprimat sprijinul puternic pentru Ucraina la sosirea la summitul UE.

Consensul în favoarea Ucrainei ar fi „un semn foarte important" pentru Kiev şi Moscova, a spus cancelarul german Olaf Scholz.

„Este important să fie trimis un un semn clar de sprijin. Un semn îndreptat către cetăţenii curajoşi din Ucraina care îşi apără ţara", a afirmat Scholz.

„Un semnal care este îndreptat şi către preşedintele rus, Care trebuie să ştie că nu poate conta pe slăbirea sprijinului UE şi al statelor ei membre pentru Ucraina", a adăugat cancelarul german.

Premierul olandez Mark Rutte a spus că Kievul merită declanşarea negocierilor de aderare la UE.

"Ucraina a făcut foarte mari eforturi pentru a face acest pas pe timp de război, un război pe care îl luptă şi pentru noi", a spus el.

O decizie pozitivă asupra pachetului de ajutor de 50 de miliarde de euro este de asemenea crucial, a spus Rutte. În condiţiile în care ajutorul american pentru SUA este blocat de Congresul SUA.

Premierul estonian Kaja Kallas a atras atenţia că negocierile de aderare durează de obicei mai mulţi ani, motiv pentru care decizia de a începe negocierile nu ar trebui întârziată.

Ucraina şi alte state UE aspirante la aderare au depus „un efort imens în ultimele luni şi trebuie cu adevărat să aplaud toată munca făcută", a spus premierul belgian Alexander De Croo.

Legate de începerea negocierilor de aderare cu Kievul, sunt posibile decizii similare şi pentru Republica Moldova şi Bosnia-Herţegovina, notează dpa.

Ucraina în UE

Sursa foto: Administraţia Prezidenţiala

Ucraina în UE. Încă trei state, cu rezerve faţă de începutul negocierilor

Orban nu a fost singurul lider ezitant în privinţa declanşării negocierilor cu Ucraina, a declarat un diplomat european de rang înalt pentru Euractiv. El a menţionat printre ţările care au exprimat rezerve Slovacia, Austria şi Italia.

Austria conduce un grup de ţări care sunt favorabile deschiderii negocierilor de aderare cu Bosnia-Herţegovina. Care însă nu a îndeplinit criteriile necesare, potrivit Comisiei Europene.