Asasinarea președintelui Zelenski, luată în calcul. Care e răspunsul Ucrainei

Asasinarea președintelui Zelenski este una dintre cauzele declanșării planului de criză în Ucraina. După mai multe tentative ale serviciilor speciale ruseşti de a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, autorităţile de la Kiev au elaborat un plan în caz de deces al şefului statului pentru a asigura conducerea ţării pe timp de război.

Până acum, tentativele de asasinare a lui Zelenski nu au avut succes. Despre planul ucrainenilor în cazul în care președintele moare pe timp de război, despre care oficialii ucraineni refuză să vorbească public, scrie ediția americană a publicaţiei Politico. Conform planului, în caz dacă moare Zelenski, conducerea ţării pe timp de război va fi asigurată de un grup de lideri de la Kiev.

Asasinarea lui Zelenski - scenarii

Autorii publicației notează că problema unei posibile asasinări a președintelui de către trupele ruse nu poate fi ignorată nici în Ucraina, nici în Occident. Volodimir Zelenski nu este doar un lider oficial al statului. El personal joacă un rol cheie în atragerea sprijinului internațional pentru lupta împotriva Rusiei. Politico amintește că la începutul invaziei pe scară largă asupra Ucrainei, potrivit oficialilor ucraineni, rușii au făcut mai multe încercări de a-l elimina pe președinte, iar deputații ruși radicali și „corespondenții militari” încă cer în mod regulat uciderea lui Zelenski.

Din cauza amenințării care planează asupra vieții lui, vizitele preşedintelui ucrainean în străinătate sunt planificate în cel mai mare secret. Oficialii ucraineni au fost furioși în februarie anul acesta, când, cu trei zile înainte de sosirea lui preconizată, au apărut informații despre o vizită planificată la Bruxelles, punându-i în pericol călătoria, scrie ziarul.

Publicația notează că, în ciuda reticenței oficialilor ucraineni de a vorbi despre aceasta, există încă un plan de acțiune în cazul morții lui Zelenski. Anul trecut, secretarul de stat al SUA Anthony Blinken, a confirmat de fapt acest lucru atunci când a spus într-un interviu că „ucrainenii au planuri” pentru „continuitatea guvernului”.

Cine sunt funcţionarii care ar putea prelua puterea în cazul decesului preşedintelui ucrainean

Formal, conform Constituției, linia de transfer al puterii este clară: atunci când președintele este în imposibilitatea de a-și îndeplini atribuțiile, președintele Radei Supreme a Ucrainei preia atribuțiile sale. Politico observă că actualul președinte al Radei Supreme - Ruslan Stefanciuk - nu are un rating de încredere deosebit de ridicat în rândul populației, dar este puțin probabil să fie o problemă.

Publicația sugerează că, în absența lui Zelensky, Stefanchuk, șeful Biroului Prezidențial Andrei Ermak, ministrul de Externe, Dmitri Kuleba, și ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, vor conduce împreună statul.

Valery Zalujnîi va rămâne în postul de comandant-șef al armatei.

Potrivit experților Biroului Național de Cercetare Economică din SUA, în ultimii 150 de ani au fost 59 de asasinate ale lideri naționali. „Uciderea autocraților provoacă schimbări semnificative în instituțiile țării, dar nu şi uciderea democraţiei”, au conchis aceștia.

Tentative de asasinat asupra lui Zelenski

Publicistul american Chris Whipple estimează că rușii au făcut sau au plănuit să facă cel puțin 12 încercări de a-l elimina fizic pe Zelenski. Despre asta a vorbit și Mihail Podoliak, consilier al oreşedintelui ucrainean, care a numărat cel puțin 10 astfel de încercări în primele săptămâni de invazie. Potrivit secretarului pentru securitate, Aleksei Danilov, la un moment dat Zelenski s-a săturat atât de mult de avertismentele constante ale serviciilor speciale, încât i-a interzis să-l deranjeze cu aceste mesaje.