Ucraina dă înapoi în scandalul provocat de legea învăţământului. Românii din Bucovina de Nord pot învăţa în limba maternă

Ucraina dă înapoi în scandalul provocat de legea învăţământului. Românii din Bucovina de Nord pot învăţa în limba maternă

Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina propune trei modele pentru predarea în limba minorităților naționale care locuiesc pe teritoriul Ucrainei, iar în baza acestora va modifica articol 7 al Legii învățământului. Astfel, școlarizarea va fi adaptată nevoilor elevilor ce provin din comunităţi în care se vorbeşte altă limbă decât cea ucraineană.

Potrivit proiectului anunțat, prima categorie se referă la elevii care provin din familii în care limba maternă este una vorbită în țările UE, dar şi aici există diferențe privind apartenența la o familie de limbi. În cazul copiilor care nu vorbesc limbi slavone, dar comunică în limba maternă acasă, cum ar fi românii și maghiarii, ministerul învățământului propune să li se predea mai puţine materii în limba ucraineană, începând cu clasa a V-a, iar numărul materiilor predate în limba oficială a statului să crească într-un ritm mai lent. Elevii vorbitori de limbi aparţinând familiei de limbi slave, care trăiesc în comunităţi unde se vorbeşte preponderent ucraineana – aici fiind incluşi polonezii, slovacii şi bulgarii – ar urma să înveţe din clasa a V-a mai multe materii în limba de stat, urmând ca până în clasa a XII-a să crească treptat numărul materiilor predate în ucraineană introduse în curriculum.

Un alt grup este format din minorităţile care trăiesc în Ucraina, dar nu au o „ţară mamă”, iar reprezentanţii lor nu trăiesc în medii în care se vorbeşte în limba maternă, motiv pentru care limba lor maternă este „pe cale de dispariţie”. Pentru acest grup, ministerul ar asigura predarea în limba maternă a tuturor materiilor până în clasa a XII-a, iar limba ucraineană ar fi predată ca limbă străină. În acest grup sunt incluşi tătarii din Crimeea.

Al treilea grup este format din minoritatea rusă. Ministerul aminteşte că ruşii care trăiesc în Ucraina folosesc limba rusă în comunicarea cotidiană, trăiesc în comunităţi în care se vorbeşte această limbă, motiv pentru care păstrarea limbii lor maternă nu este periclitată. Mai mult, ca vorbitori de limbă slavă, nu reprezintă dificultăţi pentru ei învăţarea limbii ucrainene. În cazul comunităţii ruse, ministerul educaţiei consideră că se poate trece din clasa a V-a la predarea tuturor materiilor în limba oficială de stat.

Ministerul Învățământului din Ucraina a subliniat că guvernul este pregătit să se conformeze recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Oficialii ucraineni au punctat că scopul este ca minorităţile naţionale care trăiesc pe teritoriul Ucrainei, să îşi poate păstra într-o măsură cât mai mare limba maternă, şi să îşi poată însuşi cât mai bine limba ucraineană ca limbă oficială de stat.