Ucraina cere excluderea Rusiei din G20 și anularea invitației lui Putin la summitul din Indonezia: Are mâinile pătate de sânge

Ucraina cere excluderea Rusiei din G20 și anularea invitației lui Putin la summitul din Indonezia: Are mâinile pătate de sângeSursa foto: Kremlin

Autoritățile de la Kiev au cerut ca Rusia să fie exclusă din Grupul celor mai puternice economii ale lumii, din cauza atacurilor asupra civililor. În plus, Ucraina cere și ca invitația lui Vladimir Putin la summitul din Indonezia să fie revocată.

Ministerul de Externe din Ucraina a cerut marţi excluderea Rusiei din Grupul celor mai puternice economii ale lumii (G20) şi revocarea invitaţiei făcute preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la summitul din Bali (Indonezia), care se va desfășura la mijlocul acestei luni, relatează Reuters.

„Putin a recunoscut public că a ordonat atacuri cu rachete împotriva civililor ucraineni şi infrastructurii energetice a Ucrainei. Are mâinile pătate de sânge. Nu ar trebui să i se permită să stea la aceeaşi masă cu lideri mondiali. Invitaţia lui Putin la summitul de la Bali trebuie revocată, iar Rusia trebuie exclusă din G20“, a scris Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Ucraina, într-o postare pe Twitter.

Vladimir Putin a anunțat, la începutul acestei luni, că Rusia va fi reprezentată la summit, dar că el nu a decis dacă va participa sau nu la reuniune.

Atacuri repetate

Un val de atacuri cu rachete ruseşti a vizat luni centrale hidroelectrice din Ucraina. Rusia a declarat că a lovit ţinte militare şi de infrastructură energetică. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a afirmat că atacurile, precum şi decizia Moscovei de a se retrage din acordul privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră au constituit un răspuns la atacul de sâmbătă cu drone împotriva navelor Flotei Rusiei din Crimeea. Moscova a dat vina pe Kiev pentru acest incident.

În cadrul unei conferinţe de presă, susținută luni seara, Vladimir Putin a afirmat că dronele ucrainene au folosit aceleaşi coridoare maritime pe care le tranzitează navele de cereale în cadrul acordului intermediat de ONU şi Turcia.

Acuzațiile Rusiei nu se confirmă

ONU a contestat afirmaţia Moscovei potrivit căreia o navă civilă ucraineană care transporta cereale ar fi putut fi implicată în atacul cu drone împotriva navelor Flotei Rusiei din Sevastopol. Directorul Agenţiei umanitare a ONU, Martin Griffiths, a declarat că nicio navă de acest tip nu se afla în coridorul din zona de securitate stabilită în Marea Neagră în momentul în care Rusia a declarat că a avut loc atacul, potrivit Agerpres. 

Din cauza atacurilor Rusiei, autoritățile de la Kiev au fost nevoite să întrerupă alimentarea cu energie electrică în mai multe zone, timp de mai multe ore pe zi. Sistările sunt menite să prevină o supraîncărcare a reţelei electrice, dând de asemenea posibilitatea tehnicienilor de a repara instalaţiile avariate în urma atacurilor cu rachete şi drone şi de a le repune în funcţiune.