Guvernul ucrainean a acceptat să semneze din nou acordul care permite reluarea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, după ce a renunţat la menţiunea scrisă de mână care a determinat Rusia să suspende aplicarea acestuia, a anunţat duminică seara Comisia Europeană.
După discuţia telefonică avută cu premierul rus, Vladimir Putin, "preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a telefonat premierului ucrainean Iulia Timoşenko şi a obţinut din partea ei separarea celor două documente", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Ferran Tarradellas. El a adăugat că declaraţia ucraineană contestată de Rusia va fi distinctă de textul acordului, care va fi semnat din nou.
Rusia, Ucraina şi UE au ajuns la un acord care permite reluarea livrărilor, însă Moscova a susţinut, ulterior, că documentul este invalid. Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, ordonase duminică seară guvernului să nu aplice prevederile acordului, afirmând că documentul a devenit nul din cauza unei menţiuni scrise de mână de partea ucraineană.
Sursa: Mediafax