Oleksi Vadaturski a fost mult timp CEO al gigantului ucrainean de cereale Nibulon. El a murit în bombardamentele rusești care au lovit orașul-port Mykolaiv în noaptea de sâmbătă spre duminică. „Le Monde” a discutat cu el pe când încerca să deblocheze exporturile, în ciuda războiului

A fost o întâlnire aproape spontană, într-un mic oraș-port de pe malul Dunării, „undeva în sud-vestul Ucrainei”, cum se spune din motive de siguranță, pentru că Vadaturski știa că era o țintă. Porniți pe urmele haosului exporturilor de cereale ucrainene, blocate în mare măsură de Rusia, l-am întâlnit pe Oleksi Vadaturski, fondatorul și președintele firmei Nibulon, care în douăzeci de ani a devenit cel mai mare operator de pe piața cerealelor din Ucraina, scrie Le Monde.

Înainte de invazia rusă din 24 februarie, Nibulon a exportat în lume milioane de tone de cereale și semințe oleaginoase prin Mykolaiv, unul dintre principalele porturi ale Ucrainei la Marea Neagră. Oleksi Vadaturski a fost ucis împreună cu soția sa, Raisa, în noaptea de sâmbătă, 30 iulie, spre duminică, 31 iulie, în timpul celui mai grav bombardament pe care l-a experimentat orașul-port de la începutul războiului.

Vadaturski se afla în casa sa din districtul Zavodsky, o fostă zonă industrială militară din epoca sovietică devenită cartier de lux pentru ucrainenii înstăriți, la doi pași de portul în care Nibulon deține o parte din infrastructura sa cerealieră. Din cele patruzeci de lovituri care au lovit orașul-port în acea noapte, șapte sau opt au explodat chiar la reședința lui Oleksi Vadaturski, în special în dormitorul cuplului. Coincidență? Sau voința de a teroriza un întreg sector vital pentru economia ucraineană?

Un coșmar logistic, extrem de costisitor

În timp ce porturile ucrainene de la Marea Neagră, din care plecau zeci de milioane de tone de cereale în lume înainte de război, sunt acum blocate și supuse loviturilor rusești, mulți fermieri și comercianți ucraineni au încercat încă din primăvară să scoată cereale prin Basarabia (corespondentul francez se referă la Bugeac, n. trad.), regiune din Ucraina vecină cu România, și micile porturi de la Dunăre care mărginesc granița cu România.

Pe parcursul discuțiilor cu Vadaturski, ne-a atras atenția un loc anume situat în acest teritoriu devenit capăt dde linie pentru zeci de mii de camioane încărcate cu grâu, orz sau porumb. Se pare că marii jucători din afacerile cu grâu se întâlnesc acolo pentru a improviza soluții logistice pentru un marș forțat. Camioanele converg spre această regiune din toată țara, șoferii stând la coadă zile sau chiar săptămâni pentru a-și descărca marfa, câte 25 de tone o dată, prin puținele docuri din porturile mici, subdimensionate. Odată pline, barjele de 3.000 de tone sau navele de 7.000 de tone avansează de-a lungul Dunării cu o încetineală înnebunitoare până la Sulina sau Constanța, porturile românești de la Marea Neagră. Acolo se confruntă cu corupția, cu lipsa piloților de barje, cu absența silozurilor pentru depozitarea cerealelor, cu blocarea a zeci de nave la gura râului, plus presiunea din partea cumpărătorilor, a brokerilor, a comercianților străini...

Până în februarie, rețeaua feroviară care acoperă întreaga Ucraină direcționa mii de vagoane către terminalele de cereale ale marilor porturi ucrainene de la Marea Neagră, de unde plecau nave cargou, unele capabile să transporte până la 120.000 de tone de cereale. Dar toate acestea s-au încheiat odată cu invazia rusă. De atunci, exportul de cereale a devenit un coșmar logistic, inevitabil costisitor.

Când am ajuns cu echipa de reportaj în acest mic port al cărui nume nu l-am putut dezvălui din motive de securitate, ni s-a indicat unde se aflau câțiva dintre acești actori ai imposibilului care încercau să organizeze haosul. Într-un restaurant, undeva în apropiere de Dunăre. În acea dimineață, din fericire, Oleksi Vadaturski era și el acolo. Nu îi plăceau aparițiile în public, fugea de presă, dar noi deja discutam cu el. Era înconjurat de câțiva dintre apropiații săi, dintre care unii sosiți de la Mykolaiv. Telefoane, urgențe, decizii instinctive, gestionarea sosirilor de barje, deplasările camioanelor, tone de grâne în așteptare.

„Acest război va dura, trebuie să ne pregătim”

Vadaturski, venit să supravegheze construcția unui nou terminal, își ținea privirea în jos. „Sunt optimiști care cred că războiul se va termina repede și pesimiști care cred că totul se va înrăutăți. Și mai sunt și realiștii, care cred că acest război va dura și că trebuie să ne pregătim pentru el”, ne-a mărturist cu voce gravă.

Era îmbrăcat cu un tricou cu dungi, decolorat, blugi largi și adidași, așa că nu dădeai prea mulți bani pe el. Era nemulțumit și acuza țările vecine, România și Bulgaria, de profituri rușinoase de pe urma crizei de logistică. Își amintea de începuturile afacerii sale, când pornise în căutarea rutelor de transport - export pe Dunăre, într-unul din aceste porturi prăfuite pe care le-a readus la viață. „Nu era nimic aici când am ajuns”, povestea tânărul său asistent. ”Doar un paznic și câinele lui, atâta tot”. Și a izbucnit în râs. Nu însă și Oleksi Vadaturski, care abia putea să zâmbească. ”Pe atunci încercam să glumim, spunând că, pentru a avea trecere la paznicul din port, trebuie să știi numele câinelui său”, adaugă tânărul. „Acum, din păcate, paznicul a devenit inaccesibil”, a intervenit sec Oleksi Vadaturski.

Având un aspect timid, dar cu un chip dur, încadrat de un păr frumos și alb, cam ca Jean Gabin la vremea lui, gigantul cerealelor își ținea adesea privirea în jos când vorbea, încercând să stăpânească un tremur discret al mâinilor. Cu o zi înainte de întâlnirea noastră, scăpase de un atac cu rachete care vizase Universitatea din Mykolaiv, în timp ce trecea pe lângă clădire pentru a ajunge în Basarabia (Bugeac, n. red.). Vizibil zdruncinat, se pregătea să se întoarcă de la Dunăre la Mykolaiv, sediul companiei sale, care era bombardat regulat; părea speriat, din câte ne puteam da seama de pe chipul unui bărbat pe care abia îl cunoscuserăm. Ne-a rugat să nu scriem despre vizita lui în zonă. Știa că este o țintă prioritară.

În trecut, el mai fusese ținta activiștilor ucraineni, care criticau Nibulon pentru lobby-ul intens asupra autorităților pentru a adopta sau a bloca legi. O companie comercială care deține infrastructură și nave în toată țara, Nibulon întâmpină încă multe critici în rândul fermierilor ucraineni. Compania le impune prețurile pentru transportul cerealelor în cele patru colțuri ale țării.

„Nu putem avea încredere în ruși”

Oleksi Vadaturski s-a aflat în colimator și pentru că încarna, alături de alți giganți ai agrobusinessului, conflictele de interese dintre lumea politică și lumea afacerilor. Fiul său, Andriy, care probabil a preluat conducerea, a fost deputat – și finanțator – al partidului lui Petro Poroșenko, cel care a pierdut al doilea mandat de președinte al Ucrainei în 2019, fiind învins de Volodimir Zelenski.

Când a fost întrebat ce părere are despre recentele acorduri de la Istanbul din 22 iulie, la care Ucraina și Rusia au decis, sub egida Turciei și a Națiunilor Unite, să redeschidă exporturile de cereale prin anumite porturi ale Mării Negre, a răspuns ferm: „Singura perspectivă pentru acest război este o victorie totală /a Ucrainei/. Orice alt rezultat este de neconceput. Nu putem avea încredere în ruși în niciun fel”.

Oleksi Vadaturski se știa cu atât mai vizat cu cât denunțase furtul la scară mare de cereale ucrainene organizat de către forțele ruse, furt ale cărui victime au fost depozitele firmei sale din Herson, oraș acum ocupat de ruși. La vremea respectivă ne-a trimis articole și mesaje Telegram care denunțau aceste furturi, dar și temerile legate de siguranța angajaților săi din întreaga regiune Herson. Era doborât sub această povară.

Înainte de a-și relua drumul spre Mikolaiv, spre moarte, Oleksi Vadaturski ne-a spus, cu o privire tristă și grea: „Dacă Ucraina nu câștigă /războiul/, mâine armata rusă va fi la Paris. Rusia nu se va opri”.

În această zi de debut de august, un prim convoi de nave încărcate cu porumb ucrainean urma să părăsească portul Odesa, ”vecin” cu Mykolaiv, având destinația Somalia, în cadrul acordului de la Istanbul. Rușii l-au ”salutat” în felul lor. (Autor: Olivier Truc; Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR)