Țuțuianu anunță JIHADUL în PSD! DEZVĂLUIRI în miez de noapte: „Noi am fost sacrificați așa, RITUALIC”

Țuțuianu anunță JIHADUL în PSD! DEZVĂLUIRI în miez de noapte: „Noi am fost sacrificați așa, RITUALIC”

Adrian Țuțuianu, care a fost exclus din PSD împreună cu Marian Neacșu, a făcut precizări suplimentare la B1 Tv, după ședința Consiliului Executiv al partidului.

Fostul membru PSD a declarat că nu are o problemă cu partidul, ci cu modul în care acesta este condus: 

„Sunt 20 de ani de când sunt în acest partid. (...) Iată că după 20 de ani de muncă cu rezultate foarte bune, astăzi am primit o sancțiune care mă întristează și mă dezamăgește. Hotărârea luată de organele statutare este executorie. Voi sesiza comisia de etică a partidului, nu pentru că aș avea vreo speranță de la această comisie, dar pentru că așa prevede statutul”, a spus Țuțuianu, într-o intervenție telefonică, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”.

„Voi face tot ce depinde de mine. Sunt un om de stânga, nu mă dezic de ce am făcut în PSD. Din păcate, partidul, așa cum este el astăzi, este departe de ce vor cetățenii de la noi și de ce am promis noi în 2016”, a mai precizat Țuțuianu. 

Adrian Țuțuianu a mai spus că toți cei care au semnat scrisoare prin care îl contestau pe Liviu Dragnea vor fi înlăturați din funcțiile de decizie din partid. 

„Părerea mea este că toți ce care au semnat scrisoarea, încet, încet vor fi înlăturați din toate funcțiile de decizie. Sunt convis că se va încerca scoaterea domnului Stănescu de la Ministerul Dezvoltării, din funcția de vicepremier, după cum sunt convins că se va încerca preluarea organizației de București de la doamna Firea. Noi am fost sacrificați așa, ritualic”, a mai precizat Adrian Țuțuianu.