Turul Franţei 2011: Contador e nesigur

Turul Franţei 2011: Contador e nesigur

Ciclistul spaniol Alberto Contador, favorit la victoria finală în Marea Buclă, a declarat că are "îndoieli" în legătură recuperarea sa după Turul Italiei.

Învingător la general în Turul Italiei cu doar o lună în urmă, Contador şi-a dezvăluit astăzi incertitudinile privind condiţia sa fizică, în cadrul unei conferinţe de presă. "E prima oară când fac dubla Giro-Tour. În 2008, am concurat în Giro şi în Vuelta, dar e ceva diferit fiindcă am avut mai mult timp pentru recuperare", a declarat spaniolul în cadrul unei conferinţe de presă, citat de "L'Equipe". "Il Giro a fost extrem de dificil. Asta lasă o umbră de îndoială asupra recuperării. Îmi pun nişte întrebări".

Triplul câştigător al Turului Franţei vrea, însă, al patrulea tricou galben, după ce în Italia şi l-a adjudecat pe cel roz pentru a doua oară în carieră. El nu se va mulţumi cu o strategie defensivă care să-i limiteze efortul, în ciuda faptului că echipa principalului său adversar, Andy Schleck, se anunţă mai puternică decât a sa. "Sigur că am îndoieli, dar totul va depinde de desfăşurarea cursei, de primele etape şi de ce voi simţi. Mă cunoaşteţi: când am picioare bune, e greu să mă opresc şi atac", a precizat El Pistolero.

Ediţia cu numărul 98 a Turului Franţei va debuta sâmbătă, 2 iulie, cu o etapă de plat disputată în vestul "hexagonului", în departamentul Vendée. Favorit pentru victoria la general este şi în acest an spainolul Alberto Contador, liderul echipei Saxo Bank Sungard. Principalii contracandidaţi ai săi în lupta pentru tricoul galben sunt consideraţi luxemburghezul Andy Schleck, australianul Cadel Evans, italianul Ivan Basso şi englezul Bradley Wiggins.

Contador, triplu câştigător al tricoului galben, a fost cercetat pentru dopaj anul trecut, după ce o substanţă interzisă, clenbuterol, a fost descoperită într-o probă de urină recoltată în timpul Turul Franţei. Cantitatea de clenbuterol, însă, nu era suficientă pentru a-i îmbunătăţi performanţele, aşa că, la începutul lui 2011, federaţia spaniolă de ciclism a anunţat retragerea acuzaţiilor. Uniunea Ciclistă Internaţională şi Agenţia Mondială Anti-Doping au făcut apel la această decizie, cazul urmând să fie judecat în luna august de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Ne puteți urmări și pe Google News