Turneul de la Wimbledon. Sorana Cîrstea, victorie de senzație

Cu cine se va duela Sorana Cîrstea în primul tur de la Doha. Sursa foto: EPA/JOHN G. MABANGLO

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat joi în turul al treilea al turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, în trei seturi, pe letona Jelena Ostapenko.

Sorana Cîrstea (33 de ani, nr 37 WTA) a reuşit o victorie importantă la Wimbledon, învingând-o în turul secund al turneului pe jucătoarea din Letonia Jelena Ostapenko (26 de ani, nr 17 WTA), cap de serie nr 17. Sorana a avut nevoie de două ore şi 36 de minute pentru a se impune cu 4-6, 7-6(6), 6-4 şi a se califica în turul al treilea.

Românca a comis doar 25 de erori neforţate, faţă de cele 46 ale Jelenei şi a pus în terenul advers 9 aşi.

Sorana este a doua jucătoare din România calificată în turul al treilea la Wimbledon, urmând să o înfrunte pe brazilianca Beatriz Hadada Maia, favorita nr 13.