Turismul global, la pământ!

Este cea mai cruntă lovitură primită de industria Turismului  după atentatele de la 11 septembrie şi Marea Recesiune.

Din cauza coronavirusului, oamenii din întreaga lume și-au anulat planurile de călătorie. Iar guvernele și oficialii din domeniul sănătății au avertizat publicul să evite îmbarcarea pe navele de croazieră și zborurile lungi . Evenimente importante precum conferințe, expoziții comerciale și olimpiade au fost anulate sau amânate.

Multe companii din industria Turismului sunt pericol

Un studiu efectuat  în a treia săptămână a lunii martie cu peste 2.000 persoane din 28 de țări, respondenții au fost întrebaţi despre călătoriile lor pe timpul pandemiei.

Studiul a arătat că 63,8% dintre aceştia își vor reduce planurile de călătorie în următoarele 12 luni. Mai mult de jumătate și-au anulat călătoriile de afaceri imediat după anunţul pandemiei de coronavirus.

Rezultatele studiului prezic că, comparativ cu anul trecut, industria turistică - care include companii precum cele aeriene, hoteluri și restaurante -  va scădea cu 50% în 2020, ceea ce ar însemna o pierdere semnificativă de locuri de muncă și de venituri.

Lucrurile  nu se vor îndrepta aşa de repede

Istoria arată că industria turistică s-a confruntat cu multe provocări în trecut, inclusiv atacurile din 11 septembrie și Marea Recesiune, dar niciuna nu este similară cu amploarea coronavirusului. De exemplu, industria turistică a scăzut cu 31,6% după 11 septembrie .

Iar un studiu realizat de Tourism Economics, o companie de consultanţă în sectorul turismului, prevede că industria turistică americană va pierde cel puțin 24 de miliarde de dolari în 2020. Totul se datorează închiderii restaurantelor, hotelurilor, parcurilor tematice și multe altele.

Consiliul Mondial de Turism, care reprezintă sectorul privat global al turismului prevede o pierdere de până la 50 de milioane de locuri de muncă în domeniul acesta inclusiv al transportului, potrivit celor relatate de nationalinterest.

Numărul călătorilor internaționale ar putea scădea de la 1,4 miliarde la mai puțin de 1 miliard de oameni. De asemenea, studiul a solicitat respondenților să își evalueze imaginea percepută despre China și Italia, două dintre țările cele mai afectate de pandemie.

Interesant este că imaginea călătorilor din SUA despre China și Italia s-a deteriorat. Imaginea Chinei a fost deteriorată cel mai semnificativ, deoarece unii oameni dau vina pe China pentru răspândirea virusului.