Numărul de turişti care au vizitat China anul trecut a scăzut cu două procente faţă de anul 2007, reflectând efectele măsurilor stricte de securitate luate de autorităţile chineze înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing şi pe cele ale crizei economice globale, scrie AP.
Numărul de turişti străini a scăzut la 130 de milioane în 2008, a anunţat, ieri, Administraţia chineză a Turismului. Conform autorităţilor chineze, este prima scădere a numărului de vizitatori din 2003.
Capitala chineză aştepta 500.000 de turişti străini în perioada Jocurilor Olimpice din 8-24 august, însă a redus nivelul în zilele premergătoare competiţiei. O parte dintre vizitatori nu a ajuns în China din cauza preţurilor mari, în timp ce alţii nu au reuşit să obţină vize.
În Beijing au ajuns 389.000 de turişti în august, printre care şi cei din Hong Kong, Macao şi Taiwan. China a înăsprit criteriile de obţinere a vizelor pentru a ţine departe activiştii străini, temându-se că protestele ar putea strica imaginea de perfecţiune pe care guvernul chinez încearcă să o transmită lumii.
Administraţia chineză de Turism a comunicat că "o serie de catastrofe naturale şi incidente neprevăzute" au afectat, de asemenea, turismul din China.