Turcii vor în UE

Turcii vor în UE

Deşi relaţiile dintre Paris şi Ankara s-au înrăutăţit, iar discuţiile cu UE pe tema integrării au fost parţial suspendate, majoritatea populaţiei turce este în favoarea aderării ţării la Uniunea Europeană, informează EUObserver.

Un procentaj de 62 la sută ar vota în favoarea aderării la UE, dacă ar fi organizat un referendum, în timp ce 27 la sută ar acorda un vot negativ intergării Turciei, potrivit unui studiu al centrului MetroPOLL din Ankara.             Votul pozitiv a fost determinat de tensiunile de pe scena politică din Turcia, în special din cauza riscului ca Partidul AK să fie închis, în urma acuzaţiilor privind anumite încălcări legislative.             În 2004, susţinerea faţă de aderarea Turciei la UE depăşea două treimi, diminuându-se după demararea discuţiilor de aderare, în 2005, şi atingând pragul de 30 la sută în 2006, ulterior avansând la 50 de procente la sfârşitul anului trecut.             "Dacă se discută constant, la modul general, dacă Turcia aparţine sau nu Europei, acest lucru alimentează sentimentul poporului turc că nu este dorit", a declarat ministrul turc de Externe, Ali Babacan înt-un interviu pentru cotidianul german Frankfurter Allemeigne Zeitung, adăugând că "Turcia ar fi pregătită pentru aderare până la 2013".

Negocierile pe tema aderării dintre UE şi Turcia vor fi reluate la sfârşitul lui iunie, capitolele vizate fiind dreptul la proprietate intelectuală şi dreptul afacerilor, însă rămân îngheţate în cazul a opt capitole, precum disputa dintre Turcia şi Cipru.

(13:09)

Ne puteți urmări și pe Google News