Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a reușit o întoarcere de excepție, o victorie diplomatică neașteptată și surprinzătoare a poziției sale privilegiate în sânul Occidentului, așa cum a făcut-o, în urmă cu mai bine de doi ani, în relația cu Rusia, după doborârea avionului ce ataca în Siria de Nord rebelii și a traversat teritoriul său național. Atunci a fost necesară o formulă de scuze și o întâlnire cu Președintele Vladimir Putin, acum, la fel de pragmatic, reconcilierea s-a făcut prin eliberarea pastorului Brunson și prin vizita în Germania, dar mai ales prin valorificarea oportunității deosebite oferită de uciderea în Consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul a jurnalistului Jamal Khashoggi.

Președintele turc și diplomația de la Ankara și-a dovedit pragmatismul încă o dată, chiar dacă acești pași au trebuit să treacă printr-un proces de punere a cenușii în cap și de scuze formale sau mai puțin formale, publice sau măcar în privat. Turcia și-a realizat limitele în războiul comercial cu Statele Unite și, dincolo de discursurile sforăitoare și ofensive, a reușit negocierea în spatele ușilor închise a unei apropieri de SUA, cu episodul eliberării pastorului Brunson, chiar dacă a însemnat trecerea peste orgolii. Un gest ce califică drept responsabilă și realistă această diplomație, cu note evidente de cinism.

Astfel, reuniunea trilaterală în format Astana de la Teheran a declanșat procesul de reorientare și reașezare, proces lansat la origine după tentativa de puci din 15 iulie 2016. Atunci preocuparea și suspiciunile privind cooperarea sau măcar tolerarea de către SUA a unui proces de contestare a lui Erdogan, inclusiv pe calea loviturii militare de stat, au dus la punerea unui accent mai substanțial pe formatul Astana, alături de Rusia și Iran, aici Turcia considerând că are sorții cei mai importanți de izbândă în obiectivele sale din Siria.

Când a devenit clar că ceilalți jucători o ignoră, Turcia a migrat spre un alt format despre care discutase demult, acela de la Istanbul, lansat sâmbătă, respectiv cel alături de europeni și Rusia, acolo unde presiunea asupra Rusiei să se amplifice. Astfel Rusia lui Putin reintra în circuit cu jocurile politice alături de europeni – de unde se autoizolase după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei – în schimb a trebuit săși asume angajamente care avantajează Turcia și aduc în joc Franța și Germania. Adică menținerea controlului turc în Idlib și posibila revenire a refugiaților, cu votul tuturor în viitorul unei Sirii fără Assad.

În ceea ce privește Statele Unite, eliberarea pastorului Brunson a adus o încălzire naturală a relațiilor, mai mult, la declarații avantajoase pentru Erdogan venite chiar din gura Președintelui Donald Trump. Subiectul e departe de a fi încheiat divergențele dintre cele două state, dar au schimbat în mod substanțial starea de spirit și azimuturile Turciei, acolo unde un rol important l-a jucat și reuniunea în format Istanbul. Deja semnalele publice arată tolerarea achiziției a două baterii /complexe rusești S400 și susținerea livrărilor mai departe a aeronavelor americane F 35 de a cincea generație.

Dar poate mișcarea cea mai relevantă a fost postura Turciei în cazul Khashoggi. Aici Turcia a valorificat foarte bine faptul că evenimentul s-a petrecut pe teritoriul său și că avea instrumentele necesare spre a expune crima oribilă de avusese loc, cu un rezident american. Cum crima s-a produs pe teritoriu saudit(consulatul) dar totuși în Turcia, într-un loc neașteptat pentru o crimă, și că a exista premeditarea, Erdogan a pedalat pe subiectul acesta creând alinierea cu Occidentul și dominarea masivă a Arabiei Saudite în războiul de imagine.

Valoarea de întrebuințare a acțiunii virulente a Turciei în raport cu această crimă oribilă este folosită pe multiple planuri: mai întâi, preocuparea pentru o crimă derulată pe teritoriul turc, element de mândrie națională, ca și faptul că deține datele și probele crimei, prin acțiunea serviciilor sale secrete. Apoi faptul că e vorba despre un jurnalist la o publicație majoră occidentală, fapt care i-a permis liderului turc să se desprindă prin contrapunere de situația și imaginea Arabiei Saudite și chiar de propria imagine, de reprimare a jurnaliștilor și presei independente în Turcia.

Abordarea oportunistă a temei, pe care a lansat-o chiar Turcia în formula pe care a considerat-o cea mai avantajoasă, i-a permis, alături de deschiderea și organizarea summitului de la Istanbul, revenirea alături de Occidentul european. Concesiile și acordurile economice cu Germania și avantajarea prezenței Franței și Germaniei în format nu numai că-i aduc avantaje strategice proprii în Siria, dar accentuează și contribuția la combaterea valurilor de migranți, teme de prim plan pentru Uniunea Europeană. În fine, abordarea i-a adus și apropierea substanțială de Washington, chiar dacă Donald Trump a înghițit în sec în fața dificultăților create relației sale cu Ryadul.

În ceea ce privește relația cu Arabia Saudită, în ciuda posturii vehemente, Ankara a lăsat o portiță de ieșire și negociere suficientă pentru a permite flexibilitatea necesară ieșirii dintr-un impas al relațiilor bilaterale, cu Ryadul și Washingtonul deopotrivă, în schimb și-a creat un avantaj de înălțime morală față de monarhia saudită în lumea sunnită, unde Erdogan susține mai degrabă pozițiile Frăției Musulmane decât cele ale Califatului unui monarh absolut. O formulă deosebită de acțiune cu câștiguri tactice reciproce cu toți partenerii și câștiguri strategice absolute în reașezarea Turciei în Occident.