Editura Evenimentul si Capital

Raluca TURCAN: Domnii Dragnea şi Tăriceanu chiar nu mureau de grija familiei tradiţionale. REFERENDUMUL maschează eșecul GUVERNĂRII

Autor: | | 5 Comentarii | 1322 Vizualizari

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan a declarat că liberalii susțin drepturilor fundamentale, dar trebuie să fie şi în acord cu valorile asumate în familia europeană din care face parte. Turcan crede că PSD a lansat referendumul pentru familie ca să acopere eşecul actualei guvernări.

„Ca om politic, am încercat să explic în decursul dezbaterilor parlamentare că textul în sine al iniţiativei cetăţeneşti ar fi suportat modificări. Am suportat chiar foarte multe atacuri publice, care încercau să pună într-o extremă dorinţa mea de a avea un text constituţional cât mai echilibrat şi acoperitor, pentru că în momentul de faţă, Codul Civil explică foarte clar multe alte variante ale familiei, cum ar fi familia monoparentală”, a declarat Turcan la RFI.

„În acelaşi timp, ca om politic, mă interesează că dacă tot se realizează un demers de modificare a unui text constituţional, atunci să se opereze mai multe modificări la textul Constituţiei, cum ar fi să ajungem ca prin Constituţie să fie interzis traseismul, să fie interzis condamnaţilor definitiv pentru fapte săvârşite cu intenţie să ocupe funcţii publice sau să avem prevederi de finanţare constantă a educaţiei sau reacţia la OUG care sunt neconstituţionale şi pe care Parlamentul nu poate să aibă demersul de contestare la CCR”, spune ea.

„PNL este un susţinător al drepturilor fundamentale, dar trebuie să fim şi în acord cu valorile asumate în familia europeană din care facem noi parte. Cea mai corectă variantă ar fi fost un text de Constituţie acoperitor, care să nu creeze discriminare şi întărit în plan civil de garantarea drepturilor, inclusiv pentru persoanele de acelaşi sex”, a mai declarat Turcan.

„Această garanţie nu există şi de aceea, mi-am exprimat deschiderea de a obţine astfel de garanţii, prin modificarea Codului Civil, astfel încât toate drepturile din relaţiile, parteneriatele persoanelor de acelaşi sex să fie garantate”, subliiază prim-vicepreședintele PNL.

Raluca Turcan spune că are „o îndoială cu privire la onestitatea acestui demers făcut de către PSD. Din nefericire, PSD a lansat acest referendum ca să acopere eşecul actualei guvernări. Este un eşec de exemplu în indexarea pensiilor cu rata inflaţiei, în criza pestei porcine, în lipsa acută a banilor de investiţii. Nimeni nu cred că poate să-şi imagineze că domnii Dragnea şi Tăriceanu chiar mureau de grija familiei tradiţionale”.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI