Turcan despre declarațiile lui Paul Stănescu: Retorică de campanie în PSD

Turcan despre declarațiile lui Paul Stănescu: Retorică de campanie în PSDRaluca Turcan. Sursă foto: Facebook

Deputatul PNL Raluca Turcan  a răspuns afirmațiilor secretarului general al PSD, Paul Stănescu, privind viitorul coaliției de guvernare, avertizând că dezacordurile publice afectează încrederea cetățenilor și favorizează discursurile extremiste.

 Raluca Turcan cere responsabilitate în coaliție

Raluca Turcan a răspuns luni declarațiilor recente venite din partea secretarului general PSD, Paul Stănescu, printr-o postare transmisă pe pagina personală de Facebook.

Aceasta consideră că România are nevoie de stabilitate, colaborare și decizii curajoase, avertizând că „poziționările publice, poate influențate de o anumită retorică internă de campanie, nu ajută”.

Deputatul liberal subliniază că un eventual eșec al coaliției ar adânci lipsa de încredere în clasa politică și ar alimenta retorica extremistă.

Un moment favorabil pentru noi reforme

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursa foto: INQUAM/Octav Ganea

Deputatul PNL a subliniat că, în ciuda diferențelor apărute în spațiul public, atât premierul Ilie Bolojan, cât și președintele Nicușor Dan au transmis clar că doresc ca această coaliție să funcționeze.

Turcan spune că actualul context oferă o oportunitate unică, printr-un premier determinat și o majoritate parlamentară capabilă să susțină reformele necesare.

„În ceea ce priveşte nemulţumirea privind asumarea răspunderii, chiar Ilie Bolojan a subliniat că deciziile privind forma în care se vor adopta viitoarele pachete de măsuri se vor lua în cadrul coaliţiei, aşa cum este firesc într-o colaborare serioasă. Avem o responsabilitate uriaşă faţă de oameni. Să o tratăm cu maturitatea şi echilibrul de care România are nevoie acum” a declarat deputata.

Secretarul general al PSD se opune reducerii privilegiilor bugetarilor

Paul Stănescu a criticat dur al doilea pachet de măsuri propus de Guvern, calificându-l drept o reformă „rigidă și bazată pe intuiție, nu pe evaluări reale”.

Secretarul general al PSD susține că partidul trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare și spune că „nu vor accepta ca viața oamenilor să fie afectată de un plan contabil rece și nedrept”.