Turcan ANUNȚĂ ce va face PNL în legătură cu SCOATEA din JOC a lui Iohannis a numirii la ANCOM
- Ana Petrescu
- 4 mai 2017, 10:55
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat că liberalii se vor adesa Comisiei Europene (CE) cu privire la ordonanța de urgență emisă de Executiv cu privire la eliminarea din procedura de numire a conducerii ANCOM a președintelui Klaus Iohannis.
"ANCOM autoritate care reglementează o piaţă de 4 miliarde de euro în domeniul comunicaţiilor electronice - a fost parazitată de PSD. PNL se va adresa oficial Comisiei Europene cu privire la schimbările operate de Guvern prin OUG asupra procedurii de numire a conducerii ANCOM. Guvernul a schimbat intempestiv, prin OUG, modul de numire a conducerii ANCOM. A fost eliminat preşedintele Românei din procedura de numire a preşedintelui ANCOM", a scris Turcan pe pagina de Facebook.
Ea precizează că, până în prezent, Guvernul propunea preşedintelui României şeful ANCOM, iar şeful statului îl numea în funcţie.
"Procedura reglementată până la adoptarea OUG a fost rezultatul negocierilor cu Comisia Europeană pentru soluţionarea unei proceduri de infringement declanşată împotriva României în 2009. Comisia Europeană a imputat României instabilitatea instituţională de la nivelul ANCOM, generată de intervenţii politice repetate pentru schimbarea conducerii ANCOM. Guvernul nu a prezentat o justificare a modificărilor făcute prin OUG, în mod netransparent, şi nici vreo corespondenţă în acest sens cu Comisia Europeană. Acest lucru ridică suspiciuni cu privire la intenţia PSD de a altera grav independenţa ANCOM", a spus liderul PNL.
Ea a spus că social-democrații duc o "campanie de parazitare politică" a instituţiilor statului, transformându-le în "sinecuri pentru clientela de partid" și că asta va distorsiona piaţa comunicaţiilor electronice.
"PSD vrea să folosească ANCOM drept un instrument de represiune politică împotriva operatorilor din piaţa comunicaţiilor electronice, întrucât se află într-un război cu capitalul privat străin. Acţiunile PSD afectează imaginea bună de care se bucură România în rândul investitorilor străini, atractivă pentru investiţii. Acest lucru va determina blocaje şi, posibil, chiar retragerea unor investitori din piaţă. Astfel, efectele negative ale guvernării PSD, mânată de astfel de abordări, vor fi greu de remediat", a explicat Turcan.