Cristian Sima continua să facă valuri de acolo unde se ascunde. Aseară, a intrat în direct, prin telefon, la postul Realitatea, şi a pus pe seama presei "nebunia" pe care a creat-o prin paguba enormă pe care a produs-o clienţilor şi prin fuga sa.
Cu un tupeu fără margini, specific doar unui escroc, Sima uită că el şi-a trimis scrisorile unui ziarist, cu misiunea clară să fie date publicităţii. Prin aceste epistole şi intervenţii telefonice, brokerul face dezvăluiri incredibile despre cei care i-au încredinţat banii.
"Aşa cum am declarat, am pierdut bani. Nu am plecat cu niciun ban, nu am niciun ban în niciun cont ascuns. Toate conturile sunt declarate. Toată nebunia asta aţi creat-o dumneavoastră presa. Eu am plecat pentru că eram cu presiunea ajunsă la maxim. Am pierdut cam două milioane de euro şi două milioane de dolari. Am tranzacţionat prost şi am pierdut. Îmi este frică, Imi este frică efectiv fizic. Nu am nicio boală. Am făcut tranzacţiile de capul meu şi nu este nimeni implicat de la WBS. Toată vina îmi aparţine. Am răspunderea morală pentru ce am făcut", a declarat Sima, la Realitatea TV. Deocamdată, niciun păgubit nu a făcut plângere la Poliţie. Din punct de vedere juridic, fapta lui Cristian Sima s-ar putea să nu fie încadrată la escrocherie, dacă ancheta autorităţilor dovedeşte că brokerul a pierdut banii clienţilor din jocul la bursă. Însă modul în care s-a comportat Sima cand şi-a pregătit plecarea din ţară, apoi dezvăluirile făcute presei prin intermediul scrisorilor electronice şi al telefonului sunt specifice unui escorc sau unui tip ce şi-a ales, cândva, un nume conspirativ: Toma Caragiu! CITIŢI ŞI:
- PRIMELE DECLARAŢII ale lui Cristian Sima: "Am plecat pentru că îmi este frică. Toată vina îmi aparţine"
- Cristian Sima, brokerul vrăjitor. Nume de cod: Toma Caragiu
- Scrisoarea I. Cristian Sima: recunoaşte că A PIERDUT BANII CLIENŢILOR
- Scrisoarea a II-a. Cristian Sima, despre relaţiile lui cu: Cozmin Guşă, Radu Soviani, Tudor Chirilă şi Marie Rose Mociorniţă
- Scrisoarea a III-a. Cristian Sima: "Am rulat şi un miliard de dolari pe lună. Daniel Dăianu avea 200 de mii şi Irina Schrotter 100 de mii"
- Iubăreţ, excentric, diabolic, pianist. Cristian Sima: dragoste de broker şmenar
- Cristian Sima: "După 5 minute, Marie Rose Mociorniţă m-a întrebat dacă-mi iubesc soţia". Mociorniţă: "Sima mi s-a părut o hahaleră"