Pe 6 mai 1994, a fost inaugurat Tunelul Canalului Mânecii, cunoscut și sub numele de „Chunnel”, o marcă însemnată în domeniul comunicațiilor, care leagă Anglia de Franța (Folkestone de Calais) prin subteran, traversând Canalul Mânecii.
Tunelul Canalului Mânecii, cel mai lung tunel submarin din lume
Tunelul are o lungime de 50,7 kilometri, fiind echivalentul a 169 de Turnuri Eiffel așezate unul peste altul. O porțiune de 37,9 km se află sub Canalul Mânecii, făcându-l cel mai lung tunel submarin din lume. Canalul Mânecii este alcătuit din trei tuneluri: două pentru traficul feroviar și un tunel central pentru servicii și securitate. Tunelul conectează Folkestone cu Sangatte (aproape de Calais) și este folosit atât pentru transportul de mărfuri, cât și pentru pasageri. Pasagerii pot călători fie cu autocarul, fie cu autoturismul.
Autovehiculele sunt încărcate pe platforme feroviare pentru a traversa dintr-o țară în alta, în timp ce pasagerii călătoresc cu trenul Eurostar, conform site-ului www.getlinkgroup.com. Trenurile pot parcurge tunelul cu viteze de până la 160 km/h (100 mile pe oră), iar călătoria durează aproximativ 35 de minute, conform site-ului www.britannica.com.
Cum a fost construit Tunelul Canalului Mânecii
Lucrările de săpare a tunelului sub Canalul Mânecii între Marea Britanie și Franța s-au încheiat la 1 decembrie 1990, când a avut loc prima conectare a galeriilor franceze și engleze. Săpăturile au început din ambele părți ale strâmtorii Dover în perioada 1987-1988.
Tunelul Canalului Mânecii reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de inginerie realizate vreodată în Marea Britanie. Cu o durată de mai mult de cinci ani până la finalizare și implicarea a peste 13.000 de muncitori din Anglia și Franța, tunelul a fost inclus în lista celor șapte minuni ale lumii moderne, conform informațiilor de pe www.eurotunel.com.
Conform informațiilor de pe www.eurostar.com, costul total al lucrărilor a atins suma de 4,65 miliarde de lire sterline, ceea ce ar echivala cu aproximativ 12 miliarde de lire sterline în bani actuali.
Atunci când s-a luat decizia de a construi un tunel feroviar de 32 de mile sub Canalul Mânecii, inginerii au întâmpinat o provocare imensă.
Nu doar că trebuiau să realizeze unul dintre cele mai lungi tuneluri din lume, dar trebuiau să convingă oamenii că pasagerii vor fi în siguranță într-un astfel de tunel de mari dimensiuni. La momentul respectiv, incendiile în tunel erau o problemă frecventă. Această problemă a fost rezolvată prin construirea unei căi de evacuare.
La numai un an de la inaugurarea tunelului, acest proiect de inginerie a fost supus unei încercări. Treizeci și una de persoane au fost implicate într-un incendiu care a izbucnit într-un tren venind din Franța. Construcția a funcționat perfect, permitând tuturor să scape prin tunelul de serviciu.În prezent, trenurile parcurg tunelul cu viteze de până la 160 km pe oră, iar călătoria de la un capăt la altul poate dura doar 30 de minute. Multe dintre mașinile de foraj utilizate aveau lungimea echivalentă cu două terenuri de fotbal. În primii cinci ani de operare ai tunelului, trenurile au transportat 28 de milioane de pasageri și 12 milioane de tone de marfă.
Sursă foto: Unsplash
Istoria construcției
În 1986, Marea Britanie și Franța au reînviat ideea construirii unui tunel sub Canalul Mânecii. Proiectul a fost finanțat de un consorțiu format din corporații și bănci britanice și franceze; compania anglo-franceză care operează tunelul este cunoscută sub numele de Eurotunnel.
Primul proiect concret pentru traversarea Canalului Mânecii a fost elaborat de inginerul de mine francez Albert Mathieu-Favier. Acesta propunea un tunel cu două niveluri: unul superior, pavat și iluminat cu lămpi cu ulei, destinat circulației poștalelor, și unul inferior pentru drenarea apei de infiltrație. În anul următor, Henry Motray a sugerat construirea unui tunel subacvatic realizat din secțiuni prefabricate din fier, conform surselor citate.
La data de 25 august 1855, regina Victoria a Marii Britanii și Napoleon al III-lea al Franței au aprobat proiectul unui tunel submarin propus de inginerul de mine Thomé de Gamond. Acest proiect a fost prezentat la Expoziția Universală de la Paris din 1867. În anul 1880 au început primele excavări cu mașini de săpat tuneluri de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii.
Pe 26 iulie 1957, Louis Armand, directorul Societății Naționale a Căilor Ferate din Franța, a înființat Grupul de Studiu pentru Tunelul Canalului. Acest grup a prezentat guvernelor francez și britanic o propunere de legătură sub Canalul Mânecii.
Acesta includea două tuneluri separate pentru căile ferate și un tunel de întreținere între acestea. Tratatul dintre Franța și Marea Britanie a fost semnat abia în 1973 de către Edward Heath, premierul britanic, și Georges Pompidou, președintele francez. Doi ani mai târziu, proiectul a fost suspendat din cauza crizei petrolului și a dificultăților financiare.
Tratatul de la Canterbury, un moment important
Cu toate acestea, proiectul nu a fost abandonat. Guvernele francez și britanic au convocat investitori privați pentru a discuta construcția și operațiunile viitorului canal. Au fost evaluate patru propuneri. Inclusiv un tunel, un pod suspendat, o serie de insule artificiale. Dar și un proiect care combina poduri și un tunel, precum și un proiect care includea autostrăzi și căi ferate. Proiectul câștigător a fost declarat cel al Eurotunelului, prezentat de un consorțiu franco-britanic. La 12 februarie 1986 a fost semnat Tratatul de la Canterbury între Franța și Marea Britanie pentru construcția Eurotunelului. La 14 martie a fost semnat Acordul de concesiune pentru finanțarea și administrarea Canalului Mânecii în favoarea "France-Manche SA / The Channel Tunnel Group Ltd." pentru o perioadă de 55 de ani. Excavările au început la 15 decembrie 1987 în partea britanică și la 28 februarie 1988 în cea franceză. Cele două secțiuni ale tunelului de întreținere au fost unite la 1 decembrie 1990, la ora locală 12:12. Tunelul nordic a fost finalizat la 22 mai 1991, la ora 12:00. În timp ce cel sudic a fost completat la 28 iunie 1991, la ora 12:50. Instalarea echipamentelor a avut loc în 1994, între lunile ianuarie și aprilie. În aceeași perioadă au fost efectuate și testele întregului sistem.
Pe 6 mai 1994, regina Elisabeta a II-a și președintele François Mitterand au inaugurat Canalul Mânecii. Primul tren comercial a circulat prin tunel la 1 iunie 1994.
Peste 500 de milioane de călători și 100 de milioane de vehicule au trecut prin Tunelul Canalului Mânecii
Volumul traficului de pasageri între tuneluri a atins vârful la 18,4 milioane în 1998. A scăzut la 14,9 milioane în 2003 și a crescut semnificativ de atunci. La momentul deciziei privind construirea tunelului, în primul an se estima că vor fi 15,9 milioane de pasageri pentru trenurile Eurostar.
În 1995, în primul an complet, cifrele reale au fost puțin peste 2,9 milioane, crescând la 7,1 milioane în 2000, apoi scăzând la 6,3 milioane în 2003.
Eurostar a fost inițial limitat de lipsa unei conexiuni de mare viteză pe partea britanică. După finalizarea "High Speed" în două etape, în 2003 și 2007, traficul a crescut.
În 2008, Eurostar a transportat peste 9 milioane de pasageri. Înregistrând o creștere cu 10% față de anul precedent, în ciuda limitărilor de trafic din cauza incendiului din 2008 din Tunelul Mânecii. Numărul de pasageri Eurostar a continuat să crească.
Până în prezent, aproximativ 500 de milioane de călători au trecut prin Tunelul Canalului Mânecii. Alături de aproximativ 100 de milioane de vehicule. De asemenea, aproximativ patru milioane de câini și pisici au traversat tunelul, aceștia reprezentând 80% din totalul animalelor de companie care călătoresc prin canal.