Mania lalelelor a apărut prima oară în Olanda şi, pornind de la o modă, totul s-a transformat într-un fenomen economic cu impact nebănuit.

De-a lungul timpului, lalelele au stârnit adevărate pasiuni, ajungându-se la ceea ce a fost numit… tulipomanie. Totul a început după ce lalelele au fost introduse în Europa, din Imperiul Otoman. În jurul anului 1635, olandezii erau înnebuniţi după lalele. Ajunseseră să preţuiască bulbii aproape mai mult decât viaţa, chiar şi cei mai săraci olandezi se înghesuiau să cumpere bulbi, în speranţa că peste ani aceştia vor produce lalele valoroase, aducătoare de îmbogăţire rapidă. Astfel, o mulţime de persoane s-au îndatorat la bănci, şi-au ipotecat sau vândut proprietăţile. Ca un fapt divers, în anul 1635, 40 bulbi au fost vânduţi pentru fabuloasa sumă de 100.000 florini, într-o perioadă când un negustor bogat nu avea venituri anuale mai mari de 5.000 florini (astazi, echivalentul ar fi de aproximativ un milion de euro). Adevărata nebunie s-a declanşat în momentul apariţiei unor lalele cu petale neobişnuite: vărgate şi cu dâre de culoare diferită (acest fenomen al strierii petalelor fusese produs de un agent patogen - un virus al plantelor). Îmbinările de alb şi roşu sau roşu şi galben, uneori chiar combinaţiile de trei culori dădeau florilor o înfăţişare uimitoare, nouă şi fascinantă, iar fascinaţia s-a răspândit, în câţiva ani, în toată Olanda şi apoi peste graniţe. Bulbul preţios Până când…Brusc, în luna februarie a anului 1637, totul a luat-o razna, preţurile au scăzut subit, iar cei care investiseră masiv în comerţul cu lalele au avut de suportat o criză ase mănă toare celei din vremurile moderne. În cartea "Extraordinare iluzii populare sau despre nebunia mulţimilor", publicată în 1841, jurnalistul britanic Charles Mackay aminteşte de un marinar olandez care confundase un bulb preţios de lalea al unui negustor cu o ceapă şi îl mâncase… Negustorul, orbit de furie, l-a dat în judecată, pretinzând că din bulbul acela ar fi putut fi plătiţi marinarii unei corabii întregi, pe timp de un an. Concluzia? Marinarul pofticios a ajuns bineînţeles la închisoare... Căderea lalelei Cuprinşi de frenezie, olandezii cumpărau bulbi la preţuri tot mai mari, cu speranţa că îi vor vinde apoi, cu un profit imens. Dar în februarie 1637, horticultorii şi negustorii deja nu mai puteau găsi cumpărători. Au început falimentele, situaţiile tragice au fost numeroase, oamenii s-au sinucis de ciudă că rămăseseră fără un sfanţ în buzunar, fiind proprietarii unor bulbi care nu mai valorau nici măcar cât o ceapă degerată. Guvernul olandez a refuzat implicarea, în urma "căderii lalelei", care fusese principalul produs de export al ţării, vreme de mulţi ani. Fascinaţia lalelelor deosebite s-a răspândit, în câţiva ani, în toată Olanda şi apoi peste graniţele ei. Mai ales în momentul apariţiei unor lalele cu petale neobişnuite O pasiune care nu a încetat Isteria produsă de aceste flori deosebite este însă departe de final. Începând din anii 80, alte viziuni asupra tulipomaniei au început să câştige teren, beneficiind de rezultatele unor cercetări noi asupra faptelor. Cercetările făcute de Anne Goldgar, autoare a unui studiu foarte documentat ("Tulipmania", publicat în 2007) arată că aceia care s-au avântat cu toate forţele în acest comerţ – totdeauna riscant sunt în număr relativ restrâns, iar cei care s-au ruinat din cauza acestui negoţ sunt şi mai puţini. Olanda este în prezent cel mai important producător şi exportator de flori din Europa şi unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa mondială a comerţului cu flori. Iar cultural, laleaua a rămas, până azi, în conştiinţa europenilor şi nu numai, conform studiilor omenirea neîncetând vreo clipă să "sufere" de tulipomanie. Zeci de specii au fost aduse în Europa, iar horticultorii au creat mii de hibrizi, ajungându-se la flori cu calităţi inedite ca formă, vigoare, culoare, parfum. Şi drept dovadă a importanţei care se acordă acestei plante, în Olanda se produce 70 la sută din producţia mondială de bulbi. La noi în ţară se crede că lalelele au fost aduse din Turcia la începutul stăpânirii otomane. Documentele menţionează cultura de lalele abia pe la 1786-1788, când au fost create primele grădini decorative, printre care şi cea a palatului lui Nicolae Mavrogheni. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/BNlHoqaRGH4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>