Guvernul condus de Mihai Tudose a decis, în şedinţa de ieri, să dea aviz negativ iniţiativei legislative referitoare la reglementarea statutului juridic al Casei Regale.
La sfârșitul anului trecut, premierul a declarat că „România nu este monarhie, ci republică. Palatul Elisabeta trebuie să revină statului român. Membrii Casei Regale pot să stea la Săvârşin (Castelul Regal de la Săvârșin, județul Arad, n.r..) sau în altă parte”. Pe 7 noiembrie, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, și Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților, au depus la Parlament proiectulul de lege care prevede recunoaşterea Casei Regale ca persoană juridică de drept privat. Parastasul de 40 de zile de la moartea regelui Mihai va avea loc sâmbătă, la Curtea de Argeş