Câţi dintre noi ştiu secretele lipiei libaneze? Câţi stim ce legende ascunde portul sari-ului la femeile din India? Oare am putea face diferenţa intre motivele tradiţionale siriene şi cele turceşti?
Studiile şi barometrele privind integrarea migranţilor în România arată că, în general, atitudinea românilor este una preponderent pozitivă la adresa străinilor, dar atenţioneză asupra faptului că românii sunt puţin informaţi cu privire la numărul migranţilor, ţările din care provin, obiceiurile şi cultura lor.
Pentru a îndrepta această stare de fapt, Fundatia ICAR, in parteneriat cu Muzeul Naţional al Ţăranului Român ne invită să fim parte dintr-un proiect inedit – „SALUT – Suntem Acasă în Locul Unde Trăim”. Acesta are ca scop să apropie comunităţile de migranţi de comunitatea locală şi invers. Proiectul încearcă să sparga barierele de cunoaştere şi prejudecată şi să aducă împreună cele două grupuri în jurul unor valori comune precum toleranţa şi înţelegerea multiculturală, respectarea drepturilor omului, echitate şi nediscriminare.
Proiectul se desfăşoară pe parcursul a opt luni şi îşi propune să sensibilizeze publicul larg, dar şi presa din România cu privire la problematica azilului și migrației, prin diferite activităţi, inclusiv un concurs pentru jurnalişti. De asemenea, prin acest proiect se doreşte promovarea incluziunii sociale a migranților și înțelegerii multiculturale între români și migranți prin organziarea şi încurajararea participării active a acestora la activităţi multiculturale.
Astfel, „Vor fi mai multe proiecţii de filme artistice şi documentare, un concurs pentru jurnalişti, pe teme de tolerantă şi integrare a imigranţilor, ateliere de meşteşuguri tradiţionale susţinute de migranţi, dar va fi şi un târg multicultural”, spune Irina Conduruţă, coordonatorul proiectului. Proiecţiile de filme vor începe în septembrie şi se vor încheia anul viitor, în februarie, târgul multicultural va fi între 30 octombrie şi 1 noiembrie şi aşa mai departe.
În lunile următoare, în România ar putea ajunge aproximativ 2000 de migranţi noi, relocaţi din alte state europene.