Sicriul cu cadavrul lui Arpad Magyarosi, românul de origine maghiară ucis în Bolivia, a ajuns la Budapesta în această după-amiaza, după cinci zile de când a părăsit Santa Cruz.
Potrivit consulului român de la Budapesta, Marin Ursuţ, călătoria a durat aşa de mult din cauza faptului că de la Madrid, unde sicriul a ajuns joi dimineaţă, a fost nevoie de un traseu complicat prin Europa, deoarece nu orice cursă aeriană face astfel de transporturi.
Practic, trupul neînsufleţit al românului de etnie maghiară Arpad Magyarosi a fost expediat miercuri, 29 aprilie, din Santa Cruz, a doua zi a ajuns în Europa, în capitala spaniei, de unde sicriul a fost preluat de compania Air Berlin şi dus la Palma de Mallorca, Hanovra şi Nurnberg, abia de acolo luând, duminică, drumul aeroportului Ferihegy din capitala maghiară.
Autorităţile de la Budapesta au mai precizat că mama tânărului, Maria Toth, nu a renunţat la ideea de a cere o autopsie în cazul fiului său ucis de forţele speciale pe 16 aprilie într-un hotel din La Paz, Bolivia, împreună cu alţi doi bărbaţi, acuzaţi că ar fi pregătit un atentat terorist împotriva preşedintelui ţării, Evo Morales.
“De la aeroport sicriul va fi dus direct la Cimitirul Central (n.r. Rakoskeresztur) din Budapesta”, a declarat duminică consulul Ursuţ.
Potrivit diplomatului, mâine vor începe discuţiile cu autorităţile de medicină legală maghiare, în vederea efectuării autopsiei.
Consulul a adăugat că în acest moment nu se poate preciza când va fi înmormântat Arpad Magyarosi.
Rudele lui Arpad speră ca rezultatele autopsiei să facă lumină în cazul morţii tânărului de 28 de ani, existând mai multe ipoteze care susţin faptul că acesta ar fi fost torturat înainte de a fi împuşcat.
CITIŢI ŞI: