Trump, un adevărat președinte de dreapta: Reduceri de taxe de 4 trilioane de dolari
- Iuliu Vlădescu
- 30 noiembrie 2024, 19:57
Ce face un adevărat președinte de drepata, când ajunge la putere? Răspunsul îl dă președintele ales al SUA, Donald Trump, și Partidul Republican. Aceștia plănuiesc, prin agenda de 100 de zile, reduceri de taxe de 4 trilioane de dolari.
Trump anunță reduceri masive de taxe și cheltuieli ale statului
Republicanii au ajuns la putere în ziua alegerilor și acum controlează Camera Reprezentanților, Senatul și Casa Albă. Iar o astfel de victorie trebuie celebrată cum se cuvine pentru un partid de dreapta: prin reducerea statului, fie că e vorba de cheltuieli guvernamentale, posturi inutile de bugetari sau reglementări stufoase și dăunătoare pentru economie. Și, evident, lăsând oamenilor mai mulți bani, adică scăzând masiv taxele.
Republicanii anunță sfârșitul subvențiilor guvernamentale din era COVID-19, pe care unii americani le-au folosit pentru a-și cumpăra asigurări de sănătate.
De asemenea, sunt prevăzute limitări ale bonurilor pentru alimente și ale altor programe sociale strict la cei cu adevărat săraci, renunțarea la toate programele ecologiste care împovărează inutil economia, deportări în masă ale imigranților ilegali și reducerea unui mare număr de locuri de muncă în instituțiile guvernamentale pentru „asanarea mlaștinii” de la Washington.
Reduceri de taxe de 4 trilioane de dolari
Dar în fruntea listei se află planul de reducere a taxelor în valoare de aproximativ 4 trilioane de dolari, după principiul că cei care produc banii știu cel mai bine cum trebuie cheltuiți, nu statul.
„Lucrul asupra căruia ne concentrăm acum este să fim pregătiți pentru Ziua 1”, a declarat liderul majorității din Camera Reprezentanților, Steve Scalise, după ce s-a întâlnit cu colegii săi din GOP pentru a stabili drumul de urmat.
Politicile care vor apărea vor reînvia dezbaterile de lungă durată despre prioritățile Americii și despre deficitele federale în creștere, care se apropie acum de 2 trilioane de dolari pe an.
„Trecutul este cu adevărat un prolog aici”, a declarat Lindsay Owens, director executiv al Groundwork Collaborative, amintind dezbaterea fiscală din 2017. Primul mandat al lui Donald Trump a fost definit de acele reduceri de taxe, care au fost aprobate de Republicanii în Congres, dar nu au intrat în vigoare decât după ce promisiunea inițială de a „abroga” legea privind sănătatea a lui Barack Obama a fost eliminată, din cauza trădării fostului senator John McCain.
Planul lui Trump pentru 100 de zile
Acum, majoritatea GOP din Congres a trecut rapid la reduceri de taxe, adunând și aprobând un pachet de scăderi de impozite în valoare de mai multe trilioane de dolari, până la sfârșitul anului.
Pachetul presupune și menținerea diferitelor categorii de impozitare și a unei deduceri standardizate pentru salariații individuali, dar și menținerea ratelor existente pentru liber-profesioniști precum firmele de avocatură, cabinete medicale sau companiile individuale.
Biroul de Buget al Congresului estimează că menținerea în vigoare a prevederilor prevederilor care expiră ar adăuga aproximativ 4 trilioane de dolari la deficitele bugetare pe parcursul unui deceniu.
Trump vrea să includă și propriile priorități în pachetul fiscal, inclusiv scăderea ratei corporative, aflată acum la 21%, până la 15% și eliminarea impozitelor individuale pentru bacșișuri și plata orelor suplimentare.
Reduceri de taxe fără compensare. Creșterea economică va fi suficientă, spun Republicanii
De obicei, parlamentarii doresc compensare din alte venituri bugetare a costului unei reduceri de taxe. Dar, în acest caz, aproape că nu există majorări de venituri convenite sau reduceri de cheltuieli în bugetul anual de 6 trilioane de dolari care ar putea acoperi reduceri atât de uimitoare.
Mai mult, unii Republicani spun că scăderile fiscale vor genera venituri mai mari din creșterea economică. Iar tarifele de comerț exterior impuse de Trump săptămâna trecută ar putea fi o altă sursă de venituri pentru compensare.
Unii Republicani spun că există un precedent pentru simpla extindere a reducerilor de taxe fără a compensa costurile, deoarece nu sunt schimbări noi, ci o politică federală existentă.
El a spus că orice critică potrivit căreia reducerile de taxe s-ar adăuga la deficit este „ridicolă”. Există o diferență între taxe și cheltuieli, a spus el, „și trebuie doar să transmitem acst mesaj în America”.
Trump reduce drastic măsurile socialiste din era Obama
În același timp, noul Congres va avea în vedere și reducerea cheltuielilor, în special pentru bonurile alimentare și programele de îngrijire a sănătății. Este aproape sigur că o reducere va fi din subvenția din epoca COVID-19, care ajută la acoperirea costului asigurării de sănătate pentru persoanele care își cumpără propriile polițe prin intermediul „Affordable Care Act”.
Subvențiile suplimentare pentru îngrijirea sănătății au fost extinse până în 2025 prin Legea de reducere a inflației a președintelui democrat Joe Biden. Aceasta include, de asemenea, diverse reduceri de taxe pentru energie verde, pe care Republicanii doresc să le anuleze.