America se clatină sub loviturile barbarilor, ca Roma odinioară în fața lui Alaric. Adepții „Multilateralismului” mondial își freacă mânile de bucurie.
Al Doilea Război Mondial a dus la un „bilateralism” (Est-Vest, Comunism-Capitalism) care a durat până la sfârșitul „Războiului Rece”, când s-a instalat „unilateralismul”. America a rămas singură la conducerea lumii.
După doi-trei ani, însă, un președinte american, Bill Clinton, a adus conceptul de „multilateralism” la Casa Albă. Ideea aparent generoasă era ca Statele Unite să cedeze o parte din prerogativele sale de unică super-putere mondială către organismele internaționale, ONU, în special, și alaiul său de agenții satelit: OMS, FMI, FAO etc.
(Evident, Clinton nu s-a jenat să lase dracului „multilateralismul” și a trecut peste ONU când a fost vorba să bombardeze Iugoslavia de Paști.)
După un hiatus în vremea insipidului George Bush Jr., un alt președinte Democrat, Barack Obama, a relansat „multilateralismul” ca doctrină a Statelor Unite.
Între 2009 și 2016, lumea s-a schimbat dramatic. Violențele de pe străzile Americii și Europei Occidentale, haosul social și cultural, atacul la adresa Creștinismului și Familiei, Corectitudinea Politică și Poliția Gândirii, toate acestea și multe altele sunt rodul semințelor plantate cu sârguință de Obama timp de opt ani, ajutat de liderii UE.
Nu trebuie să fii Miss Marple sau Căpitanul Apostolescu pentru a înțelege că „multilateralismul” este o altă denumire a „globalismului”. Nu o conducere colectivă, nu o „Ligă a Națiunilor” (care, de altfel, sub toate denumirile ei, s-a dovedit un fiasco), ci un guvern mondial.
„Avem nevoie de un multilateralism eficient care să poată funcționa ca un instrument de guvernare mondială”, declara secretarul general al ONU, Antonio Guterres, acum nici două săptămâni, pe 26 iunie.
A doua zi, el repeta: „Trebuie să regândim multilateralismul, să-i dăm autoritate să funcționeze așa cum au intenționat fondatorii (ONU – n.m.) și a asigura ca guvernarea globală și eficientă să devină realitate”.
În limbajul Corectitudinii Politice, cuvintele care conțin particula „multi” servesc drept acoperire semantică pentru un atac insidios. Un camuflaj cețos menit să adoarmă vigilența prăzii.
„Multirasialismul” este un atac mascat la adresa rasei albe. „Multiculturalismul” ascunde ostilitatea față de cultura creștină. „Multilateralismul” urmărește descăunarea Americii din poziția de lider al lumii. Mai exact, a lui Donald Trump.
În realitate, prin naționalismul său, prin doctrina sa, „America First”, prin retragerile din Siria și Afganistan, care dovedesc că s-a săturat să facă pe Jandarmul Lumii, nu există lider politic mai „multilateralist” decât Trump.
Doctrina Trump este simplă: fiecare țară e liberă să facă ce vrea câtă vreme nu afectează interesele Americii.
Însă tocmai acest lucru îi turbează pe lupii globaliști îmbrăcați în piele „multilaterală”: Naționalismul. Nu poate exista globalizare cu o Americă naționalistă puternică.
Globalismul sau, mă rog, multilateralismul, dorește o putere mondială „soft”, difuză, care să iasă din cadrele politicii tradiționale, ale democrației reprezentative și ale votului. Un fel de Front al Salvării Naționale. Un Comintern.
Ne explică iarăși secretarul general ONU, Antonio Guterres, care, în calitate de fost președinte al Internaționalei Socialiste, între 1999 și 2005, știe ce vorbește:
„Trebuie de asemenea să-i aducem și pe ceilalți la masă, într-o rețea multilateralistă incluzivă, deoarece guvernele nu sunt decât o parte din realitățile politice de astăzi.”
Care sunt „ceilalți”? Ne spune explicit socialistul de la ONU: „Societatea civilă, municipalitățile, sectorul privat și tinerii sunt voci esențiale pentru a modela lumea pe care o dorim.”
ONG-urile, municipalitățile, corporațiile și tinerii sunt exact forțele care în aceste zile dau foc Americii, încercând răsturnarea lui Trump.
O dovadă că „multilateralismul” este doar un termen convențional pentru „Fuck Trump” o reprezintă și faptul că una dintre cele mai gureșe militante în favoarea „multilateralismului” este China.
Da, dictatoriala, autocrata Chină se dă în vânt după „multilateralism”.
Nu sunt atâtea boabe de orez în bolul lui Xi Jinping, servit la cantina Partidului, cât de des este folosit termenul „multilateralism” de liderii comuniști de la Beijing în discursurile publice.
„China și UE trebuie să fie cele două forțe majore pentru pacea și stabilitatea lumii, două piețe majore pentru dezvoltarea și prosperitatea lumii și două civilizații majore pentru a consolida multilateralismul și a îmbunătăți guvernarea mondială”, afirma cu o săptămână în urmă Xi la videoconferința pe care a avut-o cu cei doi lideri UE, Ursula von der Leyen și Charles Michel.
Nu o să vă împui capul cu citate din politicienii europeni care să dovedească atașamentul lor față de „multilateralism”. Și, cum pasiunile comune aprind marile amoruri, așa a călit „multilateralismul” lanțul de iubire dintre UE și China.
Se știe că iubirea iartă tot, așa că Occidentul trece cu buretele peste minciunile și dezinformările Beijingului legate de pandemia de COVID-19. Se face că nu vede studiile – tot mai numeroase – care demonstrează că virusul este foarte probabil artificial, adică a fost scăpat din laborator sau eliberat intenționat. Omite obstrucțiile pe care chinezii le pun cercetătorilor occidentali, nepermițându-le să facă verificări la fața locului, la Laboratorul de Virologie din Wuhan. Se uită în altă parte, când se dovedește că transporturi întregi de echipamente sanitare către Europa sunt de o calitare execrabilă.
Dar nu doar la COVID au europenii orbul găinilor.
„Multilateralismul” îi împiedică să vadă dictatura din China, cu îngrozitorul său sistem de „credit social”. Internarea uigurilor în lagăre de reeducare și sterilizarea forțată a femeilor. Persecuțiile și torturile la care sunt supuși creștinii. Înăbușirea brutală a oricărei disidențe.
Albeața „multilateralistă” le-a scăzut europenilor acuitatea vizuală până într-atât încât nu mai bagă de seamă agresiunile și samavolniciile din Marea Chinei de Sud, unde, în ciuda deciziei Curții de la Haga, Beijingul s-a înstăpănit peste niște atoli pe care a turnat ciment și a făcut baze militare. În curând, toate vasele care vor trece prin zonă vor trebui să plătească vamă. În acest moment, pe acolo se desfășoară mai bine de o treime din traficul comercial mondial.
Singurul care împiedică în acest moment ca samavolnicia să se producă este Donald Trump, a cărui Flotă din Pacific veghează la desfășurarea liberă a comerțului.
Orbeții de la Berlin, Paris și Bruxelles nu îi găsesc nici un cusur prințesei lor Turandot, cu chipiu și uniformă maoistă.
Pentru că în China este raiul pe pământ. Paradisul Corporațiilor. Extazul cosmic al multinaționalelor.
Forță de muncă dependentă total de conducerea politică. Ieftină. Supusă. Fără fițe sociale, revendicări sindicale, greve și proteste. Ai un singur drept: să-ți ții gura. Cine nu o face este scos din evidențele „contractului social”, cu tot neamul său, devenind paria, muritori de foame.
Pe piața chineză nu există pericolul concurenței: se intră cu aprobare de la Partid. Multinaționala plătește un bir în schimbul căruia beneficiază de stabilitate și siguranță.
Peste foarte scurt timp, întreaga planetă ar putea arăta așa. Trump este singura piedică în calea realizării acestui coșmar. Depinde cât va mai rezista.
În timp ce America se clatină sub loviturile barbarilor, China, cu rochia plină de COVID și mâinile mânjite de sânge, zburdă ca o primadonă pe scena lumii.