Trump vrea pedeapsa cu moartea, aplicată rapid

Trump vrea pedeapsa cu moartea, aplicată rapid

În urma creșterii valului de violențe din ultima perioadă, preşedintele american Donald Trump a cerut luni execuţia „rapidă” a celor doi autori ai atacurilor armate comise în weekend în SUA. 

El a cerut condamnarea rasismului şi a supremaţiei albe, criticând totodată „idealizarea violenţei” şi radicalizarea de către internet a „spiritelor perturbate”.

„Trebuie să oprim idealizarea violenţei în societatea noastră”, a spus Trump într-o intervenţie pe tema celor două atacuri armate comise la El Paso (20 de morţi şi cel puţin 26 de răniţi) şi Dayton (nouă morţi şi cel puţin 27 de răniţi) de către bărbaţi albi înarmaţi şi care au deschis focul la întâmplare.

„Astăzi, pentru tineri aflaţi în dificultate este prea uşor să se înconjoare de o cultură care glorifică violenţa”, în special prin intermediul unor jocuri video ''atroce şi sinistre”, a mai remarcat preşedintele american.

„Naţiunea noastră trebuie să condamne cu o singură voce rasismul, sectarismul, supremaţia albă”, a continuat Trump după atacurile pe care le-a calificat drept „crime împotriva umanităţii” şi a cerut execuţia ''rapidă'' a celor doi autori.

„Ordon de asemenea Ministerului Justiţiei să propună o lege care să garanteze ca aceia care comit crime motivate de ură şi asasinate în masă să fie pasibili de pedeapsa cu moartea şi ca această pedeapsă să fie aplicată rapid, în mod hotărât şi fără ani de amânare inutilă”, a indicat în continuare liderul de la Casa Albă.

În cazul atacului de la El Paso, oraş situat la graniţa cu Mexicul, poliţia investighează o motivaţie rasistă, autorul acestuia, identificat de presă drept Patrick Crusius, fiind bănuit că este autorul unui manifest anti-hispanic publicat pe un website al extremei drepte. Nu este clară deocamdată motivaţia atacatorului de la Dayton.

Ne puteți urmări și pe Google News