Trump, inegalabil. Referindu-se la fiul lui Joe Biden în problema drogurilor: Ştiţi cum numim noi asta? Mită

Trump, inegalabil. Referindu-se la fiul lui Joe Biden în problema drogurilor: Ştiţi cum numim noi asta? Mită

Trump răspunde pe Twitter celor îl acuză că a cerut ajutorul Chinei în ceea ce-l priveşte  pe Joe Biden 

"În calitate de președinte al Statelor Unite, am un drept absolut, poate chiar o datorie, de a investiga cazuri de corupţie, iar acest lucru include şi să cer sau să sugerez altor State să ne ajute", a scris preşedintele Trump pe contul său de socializare.

În acest fel preşedintele american Donald Trump, via Twitter, a răspuns celor interesaţi de probema Joe Biden: a cerut ajutorul nu numai Ucrainei, ci şi Chinei. "Acest lucru nu are a face cu campania prezidenţială, ci cu corupţia pe scară largă", s-a apărat el, fiind subiect al unui posibil impeachement din pricina presiunilor asupra Kievului, denunţate de o "cârtiţă" a intelligence-ului american introdusă la Casa Albă.

Jurnaliştii l-au întrebat dacă a vorbit cu preşedintele Xi Jaoping

"Încă nu am făcut-o dar este cu siguranţă o chestiune la care putem să începem să ne gândim. Sunt sigur că preşedintelui Xi nu-i va plăcea să fie pus sub lupă pentru miliardele care au zburat din ţara sa cu ajutorul unei persoane dată afară din Marină", a atacat el referindu-se la Hunter Biden (fiul lui Joe Biden) în problema drogurilor. "Ştiţi cum numim noi asta? Mită"

Suntem martorii unei campanii electorale "care pe care"

Trump se face frate şi cu ...  Xi Jinping. Potrivit mass-media de peste ocean, i-a promis cu ocazia unei convorbiri private că va tăcea în privinţa protestelor din Hong Kong, chiar în timpul negocierilor privind impunerile de taxe.

Atenţie la acest aspect!

Această ştire este aruncată pe piaţă de unele media SUA, citând surse apropiate de Casa Albă, porivit cărora datele convorbirii telefonice au fost secretizate de sistemul electronic folosit pentru informaţiile top-secret, acelaşi care a fost folosit pentru convorbirea cu preşedintele ucrainean, Voldimir Zelenski.

Democraţii vor cu orice chip transcrierea cu Xi

Senatoarea democrată Elizabeth Warren, în cursă pentru Casa Albă, reclamă transcrierea convorbirii telefonice de pe 18 iunie a preşedintelui Donald Trump în discuţia avută cu omologul chinez Xi Jinping. "Publicul trebuie să vadă transcrierea convorbirii telefonice a lui Trump cu Xi", potrvit theguardian.