Trump a spart unitatea arabă anti-Israel. Alte cinci țări se alătură Emiratelor și Bahrain
- Iuliu Vlădescu
- 18 septembrie 2020, 10:45
După Emiratele Arabe Unite și Bahrain, alte cinci țări din Orientul Mijlociu plănuiesc să-și normalizeze relațiile cu Israelul.
Anunțul a fost făcut de seful de personal al Casei Albe, Mark Meadows, care a explicat joi cele cinci ţări iau în calcul în mod serios perspectiva încheierii de acorduri bilaterale cu Israelul, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Reamintim că, recent, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrain au semnat acorduri cu Israel.
Mark Meadows a comunicat aceste informaţii reporterilor la bordul Air Force One, care îl transporta pe preşedintele Donald Trump la un miting de campanie în Wisconsin. Dar șeful personalului de la Casa Albă nu a dorit să nominalizeze cele cinci ţări despre care este vorba, ci a menţionat doar că trei dintre acestea se află în regiune.
Și preşedintele Donald Trump a vorbit cu optimism despre faptul că mai multe state sunt de acord cu o normalizare a relaţiilor cu Israelul în urma acordurile semnate de EAU şi Bahrain cu această ţară.
„Israelul primește pacea. Sunt mai multe națiuni pregătite să urmeze acest exemplu. Sunt cel puțin cinci-șase țări care vor să se alăture foarte repede. Vom asista la schimbări spectaculoase în Orientul Mijlociu, va fi pace acolo”, a spus Trump.
Una dintre posibilități este ca Omanul, ţară al cărei ambasador a participat marţi la ceremonia de la Casa Albă de semnare a celor două acorduri. Preşedintele Donald Trump a estimat, de asemena, că Arabia Saudită va accepta în cele din urmă să semneze un acord de normalizare a relaţiilor cu Israelul.
Acordul bilateral cu Emiratele Arabe Unite a fost primul de acest fel din 1994, când relația dintre Israel și Iordania a fost normalizată și relațiile diplomatice dintre cele două țări au fost restabilite. În plus, acordurile cu EAU și Bahrain reprezintă un prim pas către realizarea unei alianțe între Israel și monarhiile sunnite din Golful Persic, care au un inamic comun în Iranul șiit.
Iar o astfel de alianță convine de minune și politicii Statelor Unite ale Americii în Golf, având în vedere nevoia președintelui Donald Trump de a crea un front comun împotrivaIranului, în care Arabia Saudită să joace rolul central.